O serie de actori şi regizori români sunt originari din judeţul nostru
Dorina Lazăr, Camelia Maxim, Ana Ciontea, Geni (Maxim) Andone, Alice Barb şi Florin Busuioc sunt nume importante în teatrul şi filmul românesc. Cu toţii s-au născut şi au copilărit la Hunedoara. Şi Simona Gălbenuşă a absolvit cursurile de actorie, iar astăzi este profesoară în Statele Unite ale Americii. Hunedorean este şi Robert Schilling, care astăzi lucrează la o renumită casă de discuri din Londra.
Dorina Lazăr – actriţă, decorată cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de cavaler în anul 2000. Cea mai bună actriţă de film la Festivalul de Film ”Henri Langlois” de la Tours, Franţa, 1986, pentru rolul „Ea” din „Frumos e în septembrie la Veneţia”, Leul de bronz la Festivalul Internaţional de Teatru de la Arezzo 1979, pentru spectacolul „Năpasta”, cea mai buna actriţă în 1984, premiu acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru şi Muzicienilor din România pentru rolul Maria din „Nu ne naştem toţi la aceeaşi vârstă”. De asemenea, a fost declarată cea mai bună actriţă în anul 1982 de Asociaţia Cineaştilor din România pentru rolul principal din filmul „Angela merge mai departe”. A jucat peste 50 de roluri în piese celebre pe scenele teatrelor din România şi în 30 de filme. Este cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara din anul 2010, singura dintre actorii născuţi în acest oraş care a primit acest titlu.
Ana Ciontea – actriţă, cunoscută pentru rolurile de excepţie pe care le-a făcut în „Pădureanca”, „Întoarcerea din Iad”, „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, „Umbrele soarelui”, „Această lehamite”, „Sezonul pescăruşilor”, dar şi din „Trilogia antică”, în regia lui Andrei Şerban. A jucat în mai multe piese puse în scenă în afara ţării. Ana Ciontea este născută la Hunedoara în data de 15 iulie 1959. În ultimii ani a jucat şi în telenovele româneşti.
Florin Busuioc – actor la teatru „Ion Creangă” din Bucureşti. Mai cunoscut publicului larg de la televiziune, unde este prezentatorul mai multor emisiuni. Florin Busuioc s-a născut în data de 19 mai 1962 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1989. Deşi a jucat în mai multe filme, precum „Hanul dintre dealuri”, „Ciocârlia”, „Assassination Games”, „Blod and Chocolate” şi „The Whistleblower”, succesul său s-a datorat rubricii meteo de la ProTV. De altfel, el a câştigat premiul „cel mai bun prezentator meteo al anului 2011 din Europa, la Zurich.
Regizoarea Alice Barb s-a născut la Hunedoara, în 14 februarie 1963, şi a intrat la actorie în 1990 la clasa lui Dem Rădulescu, unde a urmat trei ani, după care s-a transferat la secţia de regie pe care a absolvit-o în 1997, la clasa Cristian Hadjiculea. Câţiva ani a jucat la mai multe teatre din ţară, după care a devenit regizor. Până în prezent a pus în scenă peste zeci de spectacole, iar în iulie va semna regia Balului Operei, în cadrul Festivalului „Opera Nights”. Alice Barb a primit mai multe premii, iar spectacole regizate de ea au fost vizionate în Statele Unite ale Americii şi Canada.
Actriţe de marcă în lumea teatrului românesc, Camelia şi Geni Maxim sunt două surori care s-au născut şi au crescut la Hunedoara. Camelia, sora mai mare, a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din prima, în 1979, deşi la vremea respectivă erau scoase la concurs doar câte patru locuri, iar numărul candidaţilor depăşea cu mult suta. Astăzi, Camelia Maxim este actriţă la Teatrul „Bulandra” şi la „Odeon”. A jucat numeroase roluri pe scenele celor două teatre, alături de alţi mari actori români. Prestaţiile sale din piese precum „Henric al IV-lea”, „Şase personaje în căutarea unui autor”, regizate de Liviu Ciulei, dar şi în alte aproximativ 50 de roluri jucate în piese celebre, au adus-o pe Camelia Maxim între cei mai mari actori români de teatru. De asemenea, actriţa a jucat şi în mai multe filme, unele dintre ele producţii străine.
Geni, sora mai mică, a făcut şi ea carieră în teatru. Geni Maxim este actriţă a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. A fost distribuită în multe piese de teatru de către regizorul Silviu Purcărete, dar şi a lui Mircea Daneliuc. Piesele în care a jucat au primit numeroase premii.
Robert Schilling lucrează astăzi la cunoscuta casă de discuri MUTE din Londra. El s-a născut la Hunedoara în 1973. În 1991 a fost admis la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. În anii facultăţii şi-a îndreptat atenţia spre teatru/film experimental şi sunet experimental. A plecat la Londra în 2001 şi după un an şi jumătate a fost admis la un interviu la celebra casă de discuri.
Mute Records a fost fondată în 1978 de către Daniel Miller. Casa de discuri îşi propune să exploreze stiluri diverse, cu un accent pe muzica electronică şi pe pop experimental. Mute se impune în anii ’80 cu fenomenul de succes Depeche Mode şi cu Nick Cave and the Bad Seeds, dar si cu pionieri ai muzicii experimentale cum ar fi: CAN, Throbbing Gristle, Cabaret Voltaire, Balanescu Quartet, Diamanda Galas şi Einstuerzende Neubauten. „Duplicitatea” între comercialul de calitate şi un experimental extrem, propulsează Mute pe piaţă drept una dintre din cele mai importante case de discuri independente din lume. În 2002, Mute intră sub tutela EMI, continuând drumul spre succes cu Golfrapp, Moby, Blues Explosion şi The Residents.
Simona Gălbenuşă a absolvit IATC, a jucat în mai multe filme şi piese de teatru la Bucureşti. Printre filmele în care a jucat se numără „Paradisul în direct” şi „Fără lumini de poziţie”. La mijlocul anilor ’90 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde predă cursuri de actorie la o prestigioasă universitate de profil.