Cum a evoluat ancheta în cazul tragediei de la vânătoare, a tânărului Darius Șendroiu

Dosarul morții tânărului Darius Șendroiu (26 de ani), fiul omului de afaceri Ioan Șendroiu, patron al unui mare complex de agrement din județul Hunedoara, a rămas în cercetare la procurori. „Cauza este pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Expertiza balistică a fost finalizată. A avansat procedura în sensul că există un învinuit în acest dosar de ucidere din culpă”, a precizat procurorul Gina Cibian, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Moartea lui Darius Șendroiu a avut loc în seara de vineri, 7 octombrie 2016, în timpul unei partide de vânătoare la care tânărul participa împreună cu alte opt persoane, printre care se aflau și tatăl său, Ioan Șendroiu, și Horațiu Onescu, șeful de post din comuna Boșorod.

A doua zi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, oferea primele informații cu privire la împrejurările tragediei, petrecută în pădurile din Munţii Orăştiei, pe un fond de vânătoare privat din zona satului Alun – Boșorod.

Anchetatori au indicat faptul că tânărul a fost împuşcat accidental de un alt vânător, polițistul Horaţiu Onescu (37 de ani). „Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare 50 Ursici (zona Alun-Boşorod) s-a produs un accident de vânătoare în urma căruia o persoană a fost grav rănită. Până la sosirea echipei medicale, victima, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Deva, a decedat”, informa IPJ Hunedoara. Victima a fost lovită în zona gâtului, suferind o plagă împuşcată cervicală, cu leziune multiplă, vasculară. Un glonţ a intrat prin partea din faţă a corpului şi a ieşit prin spate, iar rana a fost absolut incompatibilă cu viaţa, informau medicii legiști

„Echipele de poliţie, însoţite de procurorul criminalist, s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor specifice în astfel de situaţii, din primele verificări rezultând că partida de vânătoare a fost organizată cu îndeplinirea condiţiilor legale, iar prezumtivul autor este o persoană în vârstă de 37 de ani – membru vânător şi participant la vânătoare”, informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. Poliţistul se afla în timpul liber, vânătorii erau deţinători legali de arme, iar vânătoarea era autorizată ca vânătoare de mistreţi, completau cei de la IPJ. De la fața locului au fost ridicate două tuburi de cartuşe cu glonţ, tuburi goale, precum și armele participanților la vânătoare.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente