-3.4 C
Deva
luni, ianuarie 20, 2025

Cum se pot depune cererile pentru dreptul de proprietate

În data de 08.11.2018, primarii și secretarii unităților administrativ- teritoriale sunt convocați la o nouă ședință de instruire având ca ordine de zi modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr.231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. În luna august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Dorim să atragem atenția persoanelor care doresc să își reglementeze din punct de vedere juridic dreptul de proprietate cu privire la terenurile cooperativizate, terenurile din zone necooperativizate sau cele trecute în proprietatea Statului Român aferente locuințelor asupra câtorva modificări importante, după cum urmează:
– În temeiul prevederilor legii, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare, mai precis până în data de 6 decembrie 2018, persoanele fizice şi juridice pot formula cereri în vederea constituirii şi/sau reconstituirii dreptului de proprietate privind suprafaţa de teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora care sunt evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora, prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.
– În cazul terenurilor aferente locuinţei, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate, astfel: dacă solicitanţii figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale, dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi. Subliniem faptul că nu fac obiectul acestei legi dosarele aflate în curs de soluționare prin proceduri administrative ori judiciare.
– De asemenea, actul normativ aduce modificări ale Legii fondului funciar nr.18/1991 și cu privire la scoaterea definitivă sau temporară, respectiv introducerea în circuitul agricol a terenurilor.
În acest sens, rugăm toate persoanele interesate să depună cereri la comisiile locale de fond funciar. Cererile vor fi depuse la primăriile pe raza cărora sunt situate terenurile. Orice alte cereri depuse după împlinirea termenului menționat mai sus vor fi respinse ca fiind lovite de tardivitate.
Pentru mai multe informații vă rugăm să vă adresați Comisiilor Locale de Fond Funciar, din unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află imobilul pentru care se va depune cererea.

Prefectura Hunedoara

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/