Sarmizegetusa Regia a fost cercetată de specialiştii Institutului Naţional al Patrimoniului. Arhitecţii au efectuat releveele pentru studiile aferente DALI, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Echipa de specialişti a venit în teren în baza protocolului de colaborare şi cooperare încheiat cu Institutul Naţional al Patrimoniului pentru protejarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi a contractului de prestări servicii privind elaborarea documentaţilor necesare, a planurilor de management şi a documentaţiilor DALI în vederea realizării de investiţii şi intervenţii care să corespundă cerinţelor de conservare, protejare şi punere în valoare a monumentului. Considerăm că derularea acestui protocol ar putea deveni un model de bune practici pentru autorităţile din ţară care au în administrare monumente istorice de mare valoare”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.
Valoarea aproximativă a investiţiilor necesare pentru conservarea şi protejarea Sarmizegetetusei Regia a fost estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, anunţa anul trecut Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. În urma DALI-ului, vor fi prioritizate pe grupe monumentele din situl UNESCO, astfel încât să poată fi identificate sursele de finanţare pentru fiecare grupă.


