Locul din Apuseni în care a trăit Horea, liderul iobagilor din vremea Răscoalei din 1784 oferă privelişti impresionante. O căsuţă din lemn, în care a fost amenajat un mic muzeu, un frasin despre care tradiţia locală spune că a fost plantat chiar de Horea, un bust al eroului Răscoalei de la 1784 şi un monument sfinţit în 1937, ridicat în cinstea lui, se află pe Dealul Fericet (Fericetului) şi amintesc de locul natal al unuia dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai românilor din istorie. Fotografiile realizate de Ioan Benea Jurca pe Dealul fericet arată cât de pitoreşti au rămas ţinuturile stâpânite de moţi de-a lungul secolelor şi cât de frumoase sunt priveliştile Apusenilor.
Horea, pe numele său adevărat Ursu Nicula, unul dintre liderii participanţilor la Răscoala ţărănească din toamna anului 1784, s-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericet, şi a fost de meserie meşter lemnar.
Numele i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, să „horească”, iar cel de Ursu provenea dintr-un obicei arhaic al moţilor, care în trecut dădeau nume de animale sau de copaci viguroşi copiilor din credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat.
Casa în care a locuit Horea nu mai există, însă mărturiile vremii o descriu ca fiind un loc modest, la fel ca majoritatea celor ale românilor din Apuseni.
„Sărac lipit, căci n-avea decât o căsuţă de bârne late de brad, era înzestrat în schimb cu multe cunoştinţe practice, câştigate în viaţa sa agitată şi în călătoriile sale pe la Viena. Se bucura de o imensă popularitate, mai ales printre iobagii comunelor de pe văile Arieşului Mare şi Arieşului Mic. Din căsătoria cu soţia sa Ilina a avut doi copii: pe Ion, care a fost şi dânsul vice-căpitan pe vremea revoluţiei, şi pe Luca”, scria Ion Abrudeanu, în volumul „Moţii, Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit” (1938).
Horea, iobagul cu trecere la împăratul Iosif al doilea şi la Curtea Imperială din Viena, a aprins scânteia celor mai mari revolte din Transilvania secolului al XVIII-lea. A cerut înlăturarea opresiunilor de care sufereau locuitorii comunelor din Apuseni şi a exceselor grofilor, însă a sfârşit într-un mod cumplit, tras pe roată în primăvara anului 1785. Treptat, în urma revoltelor sângeroase din 1784, situaţia moţilor s-a îmbunătăţit relativ: li s-a acordat libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie şi au primit dreptul de a se căsători fără consimţământul nobilului şi drepturi la învăţătură.
FOTOGRAFII: Ioan Benea Jurca
