0.3 C
Deva
marți, martie 18, 2025

Decizia în cazul deputatului Resmeriţă, amânată cu două zile

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat cu două zile pronunţarea sentinţei în cazul deputatului PSD Cristian Resmeriţă.

resmerita.cristianSentinţa ar fi trebuit dată miercuri, dar magistraţii au amânat pronunţarea pentru data de 15 mai. În cazul lui Cristian Resmeriţă (fiul primarului din Lupeni, Cornel Resemriţă), Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că a fost în conflict penal de interese. Fiul primarului din Lupeni este acuzat că şi-a angajat fratele la biroul parlamentar. În data de 12 ianuarie, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul deputatului PSD din Valea Jiului şi a comunicat că acesta „a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcția de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Județul Hunedoara. Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012 de către Lucian Marius Resmeriţă a fost de 56.876 Lei (aprox. 12.640 Euro)”. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar, la rândul său, deputatul Cristian Resmeriţă a contestat în instanţă decizia ANI.

 

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/