Decizie definitivă în dosarul microhidrocentralei de pe râul Taia

Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul declarat de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, față de soluția dată de Tribunalul Hunedoara în dosarul microhidrocentralei construite pe râul Taia.

Magistrații au stabilit, astfel, prin sentință definitivă, anularea autorizațiilor de mediu emise pentru proiectul „Amenajare microhidrocentrală pe râul Taia” precum şi a Deciziei de încadrare emisă de APM Hunedoara, care a considerat că „proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi se supune procedurii de evaluare adecvată”. Conducerea APM Hunedoara este nevoită astfel să dea dispoziția de încetare a activității microhidrocentralei, pusă în funcțiune de aproape patru ani.
Din 2013, mai mulţi localnici şi reprezentanţi ai unor organizaţii de mediu au cerut oprirea lucrărilor de amenajare hidroenergetică pe râul Taia din zona Petrilei şi a Parcului Naţional Grădiştea Muncelului – Cioclovina, care prevedea construirea unei microhidrocentrale (MHC) la limita parcului şi a rezervaţiei Cheile Taia. Ecologiştii au susţinut că proiectul este dăunător râului şi afectează grav perimetrul sitului Natura 2000 Grădiştea – Muncelului Cioclovina, ce cuprinde şi Rezervaţia Cheile Tăii. În urmă cu un an, Asociaţia Bankwatch România a depus o plângere la Tribunalul Hunedoara împotriva Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi a SC Hidro Clear, în care a cerut desfiinţarea construcţiei.
Organizaţia de mediu a reclamat că proiectul se suprapune cu Rezervaţia Naturală Cheile Taia (arie protejată de interes naţional) şi Situl de Interes Comunitar Natura 2000 ROSCI0087-Grădiştea Muncelului – Ciclovina, ce a fost desemnat pentru asigurarea unei stări bune de conservare pentru numeroase specii acvatice şi semiacvatice, printre care sunt vidra, racul de ponoare, zglăvoaca etc. Prin urmare, proiectul trebuia încadrat, în mod corect, la „se supune evaluării impactului asupra mediului şi se supune procedurii de evaluare adecvată”, se arată în dosar. Ecologiştii au mai precizat că microhidrocentrala funcţionează din 2014 şi consumă peste trei sferturi din debitul râului, deşi, potrivit legislaţiei în vigoare, este permisă o captare limitată la 60-70% din potenţialul hidroenergetic al cursului de apă. Au fost construite stăvilare care reduc speciilor piscicole şi pot duce la dispariţia speciei Cottus gobio (zglăvoaca).
Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara arăta că microhidrocentrala pe râul Taia nu se supune evaluării impactului asupra mediului, întrucât nu este afectat Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina şi nici Rezervaţia Naturală Cheile Taia. Amplasarea MHC se află la 70 de metri de Rezervaţia Naturală Cheile Tăii şi nu se afla în perimetrul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, se arăta în întâmpinarea formulată de APM Hunedoara.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente