Direcţia Naţională Anticorupţie atrage atenţia că prin modificările aduse Codului Penal privitoare la articolul care defineşte noţiunea de „Funcţionar” legislaţia română intră în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie pe care România le-a ratificat. O modificare pe care parlamentarii PSD hunedoreni auvotat-o fără să clipească şi care le aduce superimunitate!
Plenul Camerei Deputaţilor a votat o modificare extrem de importantă a Codului penal, în sensul scoaterii din categoria funcţionarilor publici a preşedintelui şi parlamentarilor, fapt care face ca aceştia să nu mai poată fi anchetaţi de DNA pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă. ”Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 175, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, este modificarea adusă Codului penal. Direcţia Naţională Anticorupţie susţine, însă, că, potrivit noilor modificări, categoriile nominalizate „nu vor mai putea fi cercetate şi sancţionate pentru infracţiuni comise în exercitarea atribuţiilor care derivă din această calitate. „De exemplu Preşedintele României, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii, executorii judecătoreşti, nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu. De asemenea, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate”, se arată într-un comunicat al DNA. La ora actuală, pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA.
Acorduri ratificate degeaba
În plus, cei de la DNA atrag atenţia că „prin această modificare, legislaţia română va intra în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004: Convenţia penală împotriva corupţiei a Consiliului Europei şi Convenţia ONU asupra corupţiei. Ambele Convenţii cer statelor părţi ca în incriminarea corupţiei să dea o definiţie cât mai cuprinzătoare categoriilor funcţionarilor. Concret, corupţia membrilor forurilor legiuitoare este în mod expres reglementată în aceste două Convenţii. Or, prin scoaterea acestor categorii din sfera de reglementare, România se va afla în situaţie de neconformitate şi cu standardele de cooperare judiciară internaţională, nemaifiind în măsură să execute cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu referire la aceste categorii de persoane, atunci când se aplică regula dublei incriminări”.
Şi Consiliul Superior al magistraturii a susţinut că, prin scoaterea preşedintelui şi a parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici, „se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta”. CSM a precizat că nu a primit spre avizare actul în cauză.
Hunedorenii PSD au votat „DA”
De precizat că reprezentanţii PSD Hunedoara în Camera Deputaţilor au votat pentru această modificare fără să clipească, aşa cum, probabil, a cerut-o interesul partidului sau liderii PSD. Astfel, pe lista parlamentarilor care au spus „DA” în ceea ce priveşte modificările aduse Codului Penal se află Natalia Intotero – aleasă în colegiul uninominal nr.2, Cristian Resmeriţă – care a devenit deputat după ce a candidat în colegiul uninominal nr.4, dar şi liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, ales deputat în colegiul uninominal nr.1. Tot favorabil proiectului de hotărâre a votat şi Gheorghe Firczak, deputat din partea minorităţilor. De asemenea, nici Bogdan Ţîmpău (PNL) nu s-a putut abţine să nu voteze pentru superimunitate.