0.2 C
Deva
luni, noiembrie 11, 2024

Descindere BCCO. 12 ghivece cu cannabis şi amfetamină găsite acasă la un bărbat din Petroşani

Cultiva cannabis în ghivece, într-un apartament închiriat din Petroşani, dar poliţiştii au aflat de „pasiunea” lui şi au năvălit peste el, mai ales că bărbatul a mai fost închis pentru trafic de droguri.

Alexandru Emil Băldiicotoi a fost luat ca din oală de ofiţerii de Crimă Organizată, care au descins în locuinţa închiriată în Petroşani, după ce poliţiştii din localitate au fost sesizaţi că, într-una dintre camere, se găsesc un număr de 12 ghivece cu plante cu o înălţime de aproximativ 1 m.   Pentru că Băloi a fost cercetat în mai multe rânduri pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de legea 143/2000, fiind chiar arestat şi condamnat definitiv, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia s-au deplasat la faţa locului.

„În urma efectuării cercetării la faţa locului au fost identificate, un număr de 12 ghivece, fiecare având câte o plantă de cannabis de aproximativ 1 – 1,2 m. În jurul ghivecelor au fost descoperite dispozitive de iluminat artificial precum şi dispozitive de aeraj şi păstrare a umidităţii aerului, toate specifice unei culturi de cannabis indoor. De asemenea, au mai fost descoperite un cântar de precizie, folosit pentru porţionarea drogurilor, o cantitate de peste jumătate de kilogram de cannabis pregătit pentru valorificare pe piaţa de profil, precum şi un număr de 11 comprimate de culoare portocalie care în urma efecuării analizelor de laborator, s-a dovedit a fi amfetamină”, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba Iulia.

De asemenea, la controlul corporal, asupra bărbatului a fost găsit un plic ce conţinea o substanţă de culoare albă, care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi ketamină cristalizată.

„Având în vedere cele de mai sus, faţă de numitul procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 2 al 1 şi 2 din legea 143/2000”, a mai spus Berbeceanu.

Tribunalul Hunedoara a emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile pe numele lui Alexandru Emil Băloi.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/