Localnicii au descoperit în această dimineaţă cadavrul unui prunc, abandonat pe malul rîului Jiul de Vest ce traversează Lupeniul. „În urma deplasării la fața locului a echipei operative, poliţiştii au stabilit că cele sesizate se confirmă, în albia râului Jiul de Vest, la o distanță de aproximativ cinci metri de malul sudic al acestuia fiind descoperit cadavrul unui nou născut de sex feminin. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Lupeni în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului, aspect în funcţie de care vor fi continuate cercetările”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere a nou-născutului săvârșită de către mamă.




