4.5 C
Deva
sâmbătă, martie 22, 2025

Devean alergat de polițiști pe străzi, după ce a refuzat să se legitimeze

Polițiștii Biroului Ordine Publică au amendat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Deva, care a refuzat să se legitimeze. A încercat să fugă, însă a fost prins de polițiști, imobilizat și condus la sediul Poliției.
„Nu am făcut nimic. Eu mă duc să-mi plătesc chiria și ei fug după mine ca nebunii”, a reclamat localnicul.

https://youtu.be/A0t-1F8wqB8

„Pentru refuzul legitimării, proferarea de injurii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor (Legea 61/1991), dar și pentru că nu avea asupra sa documentele prevăzute de Ordonanța Militară nr. 3, bărbatul a primit amenzi în cuantum total de 1.600 de lei”, a informat comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

 

Începând de miercuri, 25 martie, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Totodată, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/