2 C
Deva
joi, decembrie 7, 2023

Dosarul „Amantul familiei”. Poliţistul Adrian Sucilă strânge probe pentru expertiza criminalistică ce ar trebui să-i demonstreze nevinovăţia

Ultimii trei martori din dosarul poliţistului vulcănean Adrian Sucilă – acuzat de corupere sexuală şi act sexual cu un minor – au fost audiaţi de magistraţii din Petroşani, la termenul de luni. Dar până la pronunţarea unei sentinţe mai trebuie efectuată şi expertiza asucpra vocii solicitate chiar de inculpat.

sucila5Poliţistul Adrian Sucilă, acuzat că l-a corupt sexual pe fiul minor al ex-viceprimarului din Vulcan, Angela Stoica, vrea să îşi dovedească nevinovăţia cu ajutorul unei expertize criminalistice asupra vocii şi vorbirii. Expertiza urmează să fie efectuată de Laboratorul de Expertize Criminalistice Cluj, dar numai după trimiterea probelor ce urmează să fie analizate. „La termenul de luni au fost audiaţi ultimii trei martori, dar mergem  mai departe cu expertiza asupra vocii şi vorbirii. Acum suntem în faza de a strânge elementele ce urmează să fie expertizate”, a  declarat avocatul Daniel Tomescu, apărătorul poliţistului Adrian Sucilă.

Încă de la termenul din luna octombrie, magistraţii de la Petroşani au admis cererea de efectuare a unei expertize criminalistice a vocii şi vorbirii şi s-a înaintat o adresă în acest sens la Laboratorul de Expertize Criminalistice Cluj, pentru a se comunica elementele ce trebuie înaintate, în vederea efectuării acestei expertize,  precum şi demersurile care trebuie întreprinse de instanţă  prin care să stabilească dacă interceptările audio ( telefonice şi ambientale) sunt autentice şi dacă aceste discuţii au avut loc între părţi. Judecătorii urmăresc să verifice autenticitatea înregistrărilor audio, identificarea persoanelor după voce şi vorbire; verificarea suporturilor ce conţin înregistrările, dacă acestea sunt originale; verificarea înregistrărilor în vederea stabilirii dacă acestea au fost realizate odată cu desfăşurarea evenimentelor descrise în dosar, verificarea dacă înregistrările au fost efectuate de un echipament tehnic deţinut de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în condiţiile în care Adrian Sucilă contestă discuţiile telefonice.

Ridicat de la domiciliu în data de 4 iulie 2012, poliţistul Adrian Sucilă este judecat pentru corupere sexuală şi act sexual cu un minor. În acelaşi dosar, fiica fostului viceprimar, Mihaela Stoica, este judecată pentru complicitate la act sexual cu un minor şi corupere sexuală. Sucilă a fost arestat după o descindere a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dar în cele din urmă nu s-a mai prelungit măsura de arestare preventivă, judecata având loc cu poliţistul în stare de libertate.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/