15.9 C
Deva
vineri, mai 17, 2024

„Dramă” în bugetul ex-directorului general adjunct al CEH. Nicolae Drăgoi a fost retrogradat, dar e tot în concediu medical

De boală grea suferă fostul director general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara, Nicolae Drăgoi, care, de când a fost schimbat din funcţie, este tot în concediu, ba de odihnă, ba medical.

Mai întâi a intrat în concediu de odihnă şi apoi s-a îmbolnăvit. Nu că ar fi fost pentru prima dată, pentru că Nicolae Drăgoi a mai avut antecedente de acest gen fix când ar fi urmat schimbarea lui din funcţia de director al Exploatării Miniere Paroşeni, pe vremea Companiei Naţionale a Huilei. După luni bune de boală, Drăgoi s-a însănătoşit când directorul de atunci al CNH, Constantin Jujan, a fost demis din funcţie, iar Nicolae Drăgoi i-a luat locul. Aşa s-a întâmplat şi de această dată, numai că supărarea poate să vină din altă parte. Pentru că o fi el în foaie de boală, numai că între timp i s-a mai diminuat din salariul încasat. Nu mai face parte din echipa de conducere, acum fiind trecut pe postul de inginer în cadrul Serviciului Securitatea Muncii, aşa că nu mai încasează acelaşi salariu, spun surse bine informate.

Potrivit declaraţiei de avere din anul 2014, Nicolae Drăgoi, a avut un venit de la CEH de peste 530 de milioane de lei vechi la care se mai adaugă şi venitul primit în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al CEH.

Privit drept un apropiat al familiei Resmeriţă, Nicolae Drăgoi a fost director al minei Paroșeni dar a condus, de două ori, şi Compania Naţională a Huilei Petroşani. Din 2013 a trecut pe postul de director al proaspăt – înfiinţatei Societăţi Naţionale a Huilei Petroşani, care ainclus minele viabile. De asemenea, după înglobarea minelor viabile în CEH, Drăgoi a fost numit director general adjunct al societății energetice.

La mijlocul lunii februarie a acestui an, odată cu schimbările operate la vârful structurii de conducere a CEH, Nicolae Drăgoi şi-a anunţat demisia din funcţia de adjunct, pe care a preluat-o fostul director general, Aurel Niculescu. Ar fi vrut să treacă la Societatea naţională de Închideri de Mine, dar transferul s-a blocat. Aşa că a ajuns la Serviciul de Securitate a Muncii din cadrul CEH, ca inginer.

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/