11.7 C
Deva
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Drame în Hunedoara provocate de escroci. Cine îi va opri?

Imaginaţia escrocilor nu cunoaşte limite, dar şi naivitatea de care dau dovadă mulţi semeni de-ai noştri este pe măsură.

În ciuda numeroaselor avertismente lansate pe canalele mass-media, mai sunt persoane care se lasă păcălite prin „metoda accidentul”. Doar în cursul zilei de luni două persoane, ambele din municipiul Hunedoara, au reclamat faptul că au căzut victime ale escrocilor. Astfel, la Poliţia municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat în vârstă de 78 de ani care a sesizat faptul că, în seara zilei precedente a fost apelat pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind „avocat” şi i-a spus că fiul său a fost implicat într-un accident rutier, în municipiul Timişoara, şi i-a solicitat „toţi banii din casă”. Apoi, hunedoreanul a vorbit la telefon cu o altă persoană, a cărei voce semăna cu cea a fiului său, care plângea şi îi spunea să îl ajute să nu ajungă la închisoare. După câteva minute la uşa locuinţei hunedoreanului s-a prezentat un tânăr, căruia i-a înmânat 20.000 de lei şi 500 de dolari. Ulterior, bărbatul a constat că a fost victimă a unei infracţiuni de înşelăciune comise prin metoda „accidentul” şi s-a adresat poliţiştilor, solicitând identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

La puţin timp după reclamarea acestui incident, poliţiştii din Hunedoara au mai primit încă o sesizare similară. Aceştia au fost anunţaţi de către o tânără despre faptul că sora sa, în vârstă de 14 ani, fiind singură la domiciliu, a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care a anunţat-o că părinţii săi au avut un accident rutier şi sunt duşi cu elicopterul la Bucureşti şi i-a solicitat „toţi banii din casă”, pentru intervenţii medicale. Conform indicaţiilor primite, după câteva minute minora s-a întâlnit în Parcul Tineretului din Hunedoara cu un tânăr brunet căruia i-a dat o plasă conţinând 4.850 de lei şi 100 de euro, bani pe care i-a găsit în casă. În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală şi efectuează cercetări în vederea identificării suspecţilor şi a recuperării prejudiciului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/