Drumul Județean 761 B, la ieșirea din satul Banpotoc spre Vărmaga, a rămas blocat, de vineri, de căderi masive de stânci. Oameni care locuiesc în zonă au protestat, cerând Consiliului Județean Hunedoara rezolvarea situației. DJ 761 B pe sectorul Vărmaga – Banpotoc, cuprins între km 6+140 – km 10+650 este însă închis pe timp de iarnă, astfel că deocamdată nu s-a intervenit pentru stabilizarea versantului. Cei patru kilometri ai drumului de pământ se află pe lista sectoarelor de drum pentru care Consiliul Județean Hunedoara a aprobat temele de proiectare, în vederea modernizării.




