Conducerea Complexul Energetic Hunedoara (CEH) negociază un preţ nou cu Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), astfel încât CEH să poată plăti un preţ corect Societăţii Naţionale a Huilei (S.N.H.) pentru huila livrată
CEH ar putea vinde energie electrică mai scumpă comparativ cu preţul de acum, iar acest lucru se va reflecta şi în preţul plătit către SNH pentru cărbunele livrat. Managerul Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, a fost miercuri la Bucureşti, la A.N.R.E. şi la Ministerul Energiei, pentru a discuta tocmai problema preţului de vânzare. „Sperăm că, începând cu 1 aprilie, vom avea o cantitate şi un preţ reglementat care să ne permită să funcţionăm normal din punct de vedere financiar. Ar trebui ca „preşul” să fie mai mare decât cel actual. Eu am explicat ce înseamnă să ne pregătim pentru preluarea S.N.H. în cadrul Complexului şi să asigurăm din acest preţ şi investiţiile pentru S.N.H.”, a declarat Daniel Andronache.
Un preţ mai bun, dar nu îndestulător
Conform cifrelor oficiale, pentru Complexul Energetic Hunedoara preţul stabilit la ora actuală este de 271 lei/ MWh, la o cantitate de 308.795 MWh, ceea ce reprezintă 2% din cantitatea totală de pe piaţa reglementată din România. Practic, acest preţ nu este îndestulător.
„Noi am făcut nişte simulări în care să ştim ce înseamnă preţul huilei de la S.N.H. şi să-l transmitem în preţul megawatt-ului, preţul GCal să-l transmitem în preţul pe megawatt. Ca să putem să facem şi investiţii la S.N.H., să nu avem nevoie de nicio altă sursă, preţul de care avem nevoie ar fi undeva la 390 lei/ MW”, a mai spus Andronache.
Pentru ca preţul corect să devină şi preţul de vânzare este nevoie de voinţă politică, transpusă într-o hotărâre de Guvern,