9.6 C
Deva
sâmbătă, septembrie 14, 2024

Pariu pus pe apă, gaz şi chinezi. Termocentrala Mintia trece pe hidro

Directorul CEH anunţă investiţii chinezeşti iminente la termocentrala Mintia; proiect de scădere a preţului de producţie prin dezvoltarea de unităţi  pe hidro şi gaz

DSC_0677Dacă la Complexul Energetic Hunedoara nu se fac urgent investiţii, pronosticul privitor la capacitatea de a rezista pe piaţă a acestui colos economic este, evident,  rezervat. Agitaţia în creştere a autorităţilor şi a managementului CEH pentru găsirea unor surse de finanţare necesare retehnologizării e o dovadă în acest sens. Iar priorităţile entităţii cheie a acestui complex, Termocentrala Mintia, sunt realizarea până în anul 2016 a instalaţiei de desulfurare şi scăderea costului de producţie, cost care acum este de aproape opt ori peste preţul de vânzare a MWh.

Tehnologie chineză la un milion de euro pe lună

De aceea ştirea „bombă” dată, luni, de Daniel Andronache, managerul CEH, este că suntem la o aruncătură de băţ de momentul demarării unui amplu proces de investiţii la Mintia. China National Electric Equipment Corporation (C.N.E.E.C.) a încheiat un acord cu partea română prin care până în 2016 se angajează să implementeze la Mintia sistemul ecologic de desulfurare, absolut necesar funcţionării unităţii după depăşirea termenului de conformitate din 2016. Totodată chinezii vor retehnologiza grupul 4 de producţie. Managerul consideră că prin retehnologizare costul de producţie scade de la 310 lei pe MWh, cât este în prezent, la 210 lei pe MWh. Finanţarea are şi o componentă de „picătură chinezească” în ce priveşte CEH. La mijloc este un credit furnizor C.N.E.E.C. de circa 250 de milioane de euro, cu dobândă de 2 la sută şi termen de rambursare pe 20 de ani. După finalizarea lucrărilor, CEH va trebui să plătească lunar, timp de două decenii, circa un milion de euro rată, pentru stingerea datoriei.

Hidrocentrala de la Mintia?

Daniel Andronache, manager CEH
Daniel Andronache, manager CEH

 Oricum, nici cei 210 lei, cât se va cheltui pentru producerea unui MWh după retehnologizare,  nu vor  garanta suficientă competitivitate pentru CEH pe piaţa de energie, unde acum MWh se vinde cu 40 de lei. Un program interesant şi uşor exotic prevede o lărgire a plajei de producţie la Mintia. Potrivit lui Daniel Andronache este avută în vedere construirea unei mini-hidrocentrale pe Mureş, precum şi a unei baterii de producţie pe gaz metan. Avantajul celor două noi entităţi productive va face ca Mintia să poată obţine un preţ competitiv pe piaţă în condiţiile unui cost optimizat de producţie, termo-hidro, scăzut undeva la 160 de lei pe MWh. Totodată, unitatea pe gaz, va permite intrarea Termocentralei Mintia în clasa producătorilor cu livrare instant de energie atunci când sistemul energetic o cere, timpul între momentul comenzii şi momentul livrării efective fiind cu o unitate de mărime mai mic pe gaz decât pe cărbune.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/