1.5 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

Energeticienii protestează, marţi, la Prefectură. Sindicatul Muntele vorbeşte despre „trădare”!

Piaţa Prefecturii Hunedoara va fi locul de protest al energticienilor de la Termocentralele Paroşeni şi Mintia, afiliaţi la Blocul Naţional Sindical.

SAMSUNG
SAMSUNG

Cei care vor protesta marţi nu afiliaţi la Sindicatul „Muntele”, organism care organizează o altă acţiune similară, în data de 22 mai, în faţa Casei de Cultură din Petroşani.

Acţiuena de protest de marţi vizează situaţia dezastruoasă a Complexului Energetic Hunedoara, iar protestatarii cer desprinderea urgentă a celro două termocentrale de minele din Valea Jiului, respectiv divizarea Complexului Energetic Hunedoara luată în calcul şi de Ministerul Energiei. Mitingul este organizat de Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIE) şi cel al Sindicatului Electrocentrale Paroşeni, iar energeticienii spun că în acest fel se încearcă păstrarea locurilor de muncă şi salvarea, atât cât se mai poate, a CEH. Liderii de sindicat spun că dacă se ajunge la insolvenţa entităţii energetice tot eşafodajul se va prăbuşi definitive, iar asta înseamnă trimiterea acasă a tuturor celor aproximativ 6.500 de angajaţi ai CEH.

“Trădare”- strigă liderii Sindicatului “Muntele”

Pe de altă parte, liderii Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, vorbesc despre “trădare” şi “manipulare”. “Divizarea CEH duce la pierderea a peste 1000 de locuri de muncă la Termocentrala Mintia. Dacă colegii de la SLIEDM cer marţi divizarea doar pentru a salva 150 locuri de muncă, din care 21 membri în Consiliul SLIEDM plus şefii a 48 de compartimente/secţii, acest miting este o altă manipulare ordinară asemănătoare cu protestul de pe trecerea de pietoni în care salariaţilor li se spunea că protestează pentru reducerea săptămânii de lucru în timp ce liderii lor cereau demisia directorului general Aurel Niculescu. Este clar scenariul că liderii celor două termocentrale cer păstrarea locurilor de muncă doar pentru ei. Să le fie ruşine că pentru viitorul locurilor de muncă pentru liderii SLIEDM şi SLEP, aceştia se folosesc de viitorii disponibilizaţi fără salarii compensatorii. Aceşti lideri au negociat în aceste zile trădarea finală”, a opinat Cristian Iştoc, liderul Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului “Muntele”.

Pentru mitingul de marţi, din faţa Prefecturii Hunedoara, s-au anunţat deja măsuri. Astfel, pentru buna desfăşurare a manifestaţiei publice, pe strada din faţa Prefecturii va fi restricţionată circulaţia rutieră intre orele 14.00-17.00, iar oprirea autovehiculelor în parcarea din Piaţa Prefecturii în intervalul orar 07.00-17.00 va fi interzisă, au anunţat jandarmii hunedoreni.

“Măsurile de ordine publică adoptate de jandarmi, împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii pe timpul desfăşurării acţiunilor de protest, au ca principal obiectiv desfăşurarea în condiţii de normalitate şi legalitate a manifestaţiei de protest, cu respectarea dreptului de exprimare liberă a opiniilor şi exercitarea acestui drept cu respectarea strictă a proprietăţii publice şi private, precum şi a drepturilor celorlalţi cetăţeni”, a precizat maior Zamfir Guran, reprezentantul IJJ Hunedoara.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/