Cristian Guna şi Dan Malciu sunt cei doi alpinişti care au pus Salvamontul pe jar la sfârşitul săptămânii trecute, când au fost daţi dispăruţi, organizându-se o acţiune amplă de salvare şi căutare. Cristian Guna a povestit, pentru Ziarul Hunedoreanului, cum au mers o zi şi o noapte fără oprire şi cum cea mai mare problemă a fost că nu a existat, în tot acest timp, niciun loc cu semnal la telefonul mobil.
Ziarul Hunedoreanului: Ce traseu aţi vrut să faceţi?
Cristian Guna: Noi am vrut să căţărăm în peretele Bucurei, să căţărăm în traseul de acolo. Am cerut informaţii de la un salvamontist care era în zonă, inclusiv despre pe unde este mai bine să facem retragerea. Am primit indicaţii să venim pe marginea peretului şi cel mai bine ar fi să facem rapel, că este posibil să cadă cornişa, că este pericol să fie avalanşă.
ZHD: Aţi reuşit să faceţi traseul? A fost greu?
C.G.: Am făcut traseul, a fost destul de greu, mai ales că am nimerit într-unul care era mai puţin pitonat şi a durat un pic mai mult, a trebuit să mergem pe mobile şi am ieşit în vârful Bucura II, am dat de o momâi. Acolo, la primul indiciu, am strâns şi ne-am dus către creastă, să găsim coborârea aceea care trebuia făcută. Şi se pare că am trecut şi de a doua momâie, imediat după ea trebuia să facem rapelul.
ZHD: Cum aţi trecut de indiciul respectiv?
C.G.: Era o ceaţă şi un viscol, nu mai puteam să vedem nimic. Ne-am legat acolo cu corzi, să nu cădem din cornişă. Nu vedeam nimic, nu aveam niciun reper, am găsit nişte puncte unde am făcut un rapel. Se pare că am trecut şi am trecut de creastă în partea cealaltă şi, când am făcut rapelul, în loc să îl facem spre Pietrele, l-am făcut spre Bucura. Din trei, patru rapele, am găsit un stâlp de marcaj. Şi, imediat după aceea, nu ne-am dat seama că e marcajul de la Bucura, am crezut că e cel de la Pietrele. Am început să mergem spre vale, ne-am căutat repere, am dat într-un platou, tot ne uitam pe altimetre şi am văzut că nu scădeam de nicio culoare.
ZHD: Unde eraţi, de fapt?
C.G.: Aşa ne-am dat seama că suntem pe lac, era bocnă, nu se vedea nimic, erau doar troiene. După asta ne-am dat seama, după altitudine. Ne-am plimbat pe lac, am căutat un refugiu, nu am găsit, că în urma noatsră, la doi metri, ni se ştergeau urmele. Nu am avut niciun reper, ne-am orientat după busola ceasului şi am decis să mergem spre sud. Am făcut o orientare turistică banală şi am hotărât să mergem spre sud. Ştiam şi prognoza de a doua zi, ştiam că o să fie vreme rea. Voiam să scăpăm, era un fel de iad, şi ne-am dat seama că trebuie să ajungem la pădure, că s-o mai linişti iadul. Am tot coborât, am intrat în pădure şi am mers toată noaptea şi am tras speranţa că dimineaţa vom găsi un refugiu, ceva. Nu am găsit. Am mers toată ziua şi toată noaptea următoare. Şi luni dimineaţă am coborât la lac în partea cealaltă, spre cabana Rotunda, am dat de un punct de informare, ne-am băgat acolo câteva ore şi am plecat în continuare.
ZHD: Mâncare şi apă aţi avut la voi?
C.G.: Am avut ciocolăţele, ce am luat cu noi în perete. Apă am avut, că am coborât tot timpul pe lângă pâraie. Azi noapte am rămas fără mâncare.
ZHD: V-a fost teamă pentru viaţa voastră?
C.G.: Ne-am făcut planuri că mergem în continuare. Noi am fost foarte îngrijoraţi că nu putem să anunţăm. În toată valea aia nu am prins semnal deloc. Am încercat să ne grăbim, să ajungem cât mai repede jos, să anunţăm că suntem ok. Ştiam că toată lumea ne caută, asta a fost în prima noapte, a doua zi a fost aceeaşi chestie şi tot aşa. Am mers încontinuu cât mai jos, am dat de un drum forestier.Dacă rămâneam sus, se putea întâmpla să murim. Era o problemă dacă am fi fost acolo. Dar de când am intrat în pădure, am ştiut că suntem în siguranţă. Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni.
ZHD: V-aţi întâlnit şi cun un poliţist acolo, care v-a dus mai departe.
C.G.: Da, am ajuns la un punct al Apelor Române, erau acolo nişte oameni, unul dintre ei era un poliţist aflat în concediu, am dat de ei şi i-am rugat să ne ducă şi pe noi până jos. Practic, noi i-am găsit pe ei, nu ei pe noi. Noi le-am spus cine suntem, că suntem siguri că ne caută lumea şi să anunţăm că suntem bine.
