Proiectul minier Certej, relansat. Investiția exclude folosirea cianurii

 

  • Proiectul minier de la Certeju de Sus ar putea deveni una dintre cele mai importante investiții pentru economia județului Hunedoara și pentru România, cu o valoare estimată la aproximativ un miliard de euro în primii cincisprezece ani, afirmă Nicolae Stanca, directorul companiei miniere.
  • Până în prezent, Deva Gold – companie în care Eldorado Gold a deținut poziția de acționar majoritar, iar statul român, prin Minvest SA, o participație minoritară – a investit în jur de 140 de milioane de euro în cercetare, achiziții de terenuri, tehnologii și taxe, fără a înregistra vreo restanță către autorități.

 

Eldorado Gold s-a retras din poziția de acționar majoritar, iar controlul a trecut către fondul de investiții Varvara Development Group, care promite finanțare solidă și stabilă. Noua variantă a proiectului renunță complet la folosirea cianurii, elimină iazurile de decantare și reduce suprafața exploatării la circa 250 de hectare, ceea ce schimbă radical natura operațiunii și reduce riscurile criticate anterior de ONG-uri.

Durata exploatării este planificată pentru minimum 15 ani, cu posibilitatea de extindere peste 30 de ani. În faza de construcție ar lucra între 800 și 1200 de persoane, iar în exploatarea propriu-zisă cel puțin 700. Beneficiile financiare estimate pentru stat și autoritățile locale depășesc 255 de milioane de euro, din taxe, impozite, redevențe și participarea statului la profitul companiei. Doar redevențele ar aduce zeci de milioane de euro către bugetul local al comunei Certeju de Sus și către Consiliul Județean Hunedoara.

Proiectul este însă blocat de birocrație. Deși compania a depus documentația la timp și a semnat prelungirea licenței de exploatare pentru perioada 2025–2030 împreună cu ANRM, hotărârea de guvern necesară aprobării nu a mai ajuns pe agenda ședințelor, din cauza unor amânări succesive și a lipsei semnăturii de la Ministerul Justiției. Din acest motiv, Deva Gold a fost nevoită să oprească activitatea.

Investitorul nou, VarDev, afirmă că are banii pregătiți, nu folosește cianură, va lucra cu tehnologii moderne și dorește pornirea exploatării în cel mult un an și jumătate după obținerea licenței. Proiectul este considerat crucial pentru dezvoltarea zonei, pentru crearea a peste o mie de locuri de muncă și pentru prosperitatea localității Certeju de Sus, însă totul depinde acum de aprobarea din partea autorităților centrale,a firmă reprezentanții companiei.

Proiectul minier Certej, un nou început după 15 ani

În Certeju de Sus, exploatarea minieră propusă începând din anii 2000, dar blocată în prezent, viza extragerea într-o perioadă de 16 ani a peste 63 de tone de aur și a altor aproape 375 de tone de argint.

Lucrările miniere urmau să înceapă într-un perimetru de aproape 500 de hectare, o parte fiind pe locul carierei miniere Coranda, deschisă la sfârșitul anilor ’70, la marginea satelor Certeju de Sus, Hondol și Săcărâmb din Hunedoara. Proiectul era derulat de Deva Gold, deținută în majoritate de Eldorado Gold Corporation (aproximativ 80 la sută) și de statul român prin Minvest Deva (circa 20 la sută).

Mai multe organizații de mediu au reclamat proiectul în justiție și au obținut suspendarea și apoi anularea succesivă a autorizațiilor și documentațiilor necesare începerii exploatării, lucru care a dus la blocarea întregului proiect minier. Printre argumentele invocate au fost folosirea cianurii (toxică) în procesul de separare a aurului din minereu, amplasarea instalațiilor miniere prea aproape de zone locuite și de cursuri de apă și defrișările necesare realizării lucrărilor.

Din 24 ianuarie 2025, la expirarea licenței de exploatare a perimetrului minier, aceasta nu a mai fost prelungită, deoarece ședința de guvern în care fusese introdusă pe ordinea de zi nu a mai avut loc cu o zi înainte de expirare. Compania minieră a dat în judecată statul român pentru prelungirea licenței. Recent, Eldorado Gold Corporation s-a retras din proiectul minier, iar pachetul majoritar deținut de compania canadiană a fost preluat de un fond de investiții, Varvara Development Group (VARDEV).

„Suprafața ocupată de noul proiect minier va fi de circa 250 de hectare doar pe teritoriul comunei Certeju de Sus, redusă față de cea inițială. Ne-am oprit la concentrate, pentru a nu mai folosi cianura în noul proiect și nici nu vom produce sterile umede. Contestațiile legate de proiect au vizat în principal folosirea cianurii. Noi am scos din actualul proiect atât folosirea cianurii, cât și celelalte lucruri vizate de contestatarii proiectului”, a afirmat Nicolae Stanca, directorul Deva Gold, devenită subsidiară a VARDEV.

Reprezentanții investitorului susțin că implementarea noului proiect va depinde de acordarea licenței de exploatare și a avizului de mediu, proceduri care vor mai dura cel puțin un an. În opinia lor, proiectul ar însemna investiții de aproximativ un miliard de euro pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea extinderii până la 30 de ani, și crearea în această perioadă a peste 1.000 de locuri de muncă în zonă.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente