Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează miercuri, 10 ianuarie 2018, vernisajul expoziției „Metalurgia fierului”. Evenimentul va avea loc a avea loc începând cu ora 11.00, în Palatul Magna Curia din Deva.
Expoziţia este organizată în cadrul perioadei de sustenabilitate a proiectului SEE intitulat „Când viaţa cotidiană antică devine Patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei” – PA 16/RO12.LP10/18.02.2015. Promotorul proiectului este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar parteneri sunt, alături de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca şi Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
Regiunea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei se individualizează nu numai prin prezenţa unei arhitecturi monumentale, cu ziduri din blocuri de calcar fasonate, cu planuri inovatoare sau cu instalaţii care permiteau un confort ridicat, ci şi prin diversitatea şi calitatea ridicată a obiectelor folosite zi de zi, produse local sau importate din teritorii îndepărtate. În cadrul acestei expoziţii ne propunem prezentarea uneia dintre activităţile care s-a remarcat în această arie – metalurgia fierului, cu variatele sale aspecte. Pentru a ilustra ideea expoziţiei sunt expuse artefacte din fier descoperite în aria capitalei Regatului Dac, cum ar fi unelte specifice unui atelier de metalurgie, lupe şi lingouri de fier, unelte de dulgherie şi tâmplărie, unelte agricole, arme etc.
Evenimentul vine în continuarea și în completarea altei expoziții organizate în cadrul proiectului amintit, și anume „Incursiuni dacice în spațiul virtual”, dorindu-se astfel oferirea unor informații suplimentare și diversificate despre civilizația dacilor din Munții Orăștiei.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva