Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 72 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 11:55, a fost indus în eroare de doi bărbaţi necunoscuţi, care, sub pretextul mincinos că sunt angajați ai unei firme de deratizare, au pătruns în locuință cu acordul său, iar după anumite „lucrări de deratizare a locuinței” și „verificări la rețeaua de apă”, i-au solicitat 128 lei.
După ce le-a remis suma solicitată, bărbatul şi-a dat seama că a fost înşelat, motiv pentru care s-a adresat poliţiştilor, care au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea identificării celor doi bărbaţi.

