Valea Jiului nu are nici acum o firmă de colectare a deşeurilor. Licitaţia organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor judeţul Hunedoara a fost anulată în instanţă. Contestatarul selecţiei de oferte a ridicat problema existenţei unei suspiciuni de fraudare a procedurii. Contractul are valoarea de 120 de milioane de lei!
Liciaţia organizată de ADI Deşeuri a fost anulată în instanţă. Mai întâi Tribunalul Hunedoara a admis contestaţia formulată de SC SUPERCOM S.A., în contradictoriu cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor judeţul Hunedoara, faţă de licitaţia organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 4 Petroşani (Valea Jiului).
“ Anulează în parte procesul-verbal intermediar nr.7/26.03.2018, şi anume menţiunile privind corectitudinea declarării ca admisibilă a ofertei asocierii SC BRAI-CĂTĂ SRL – SC TED TRANS 2002 SRL în cadrul procesului-verbal intermediar nr.2/04.12.2017, şi respectiv reluarea procesului de evaluare începând cu faza de evaluare a ofertelor financiare. Obligă autoritatea contractantă intimată la măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei asocierii SC BRAI-CĂTĂ SRL – SC TED TRANS 2002 SRL, în raport de legislaţia aplicabilă şi de documentele aflate în dosarul achiziţiei publice”, a decis Tribunalul Hunedoara. – Amanunte in Informatia Vaii Jiului


