O femeie în vârstă de 46 se ani s-a plâns poliţiştilor că a fost agresată de şoferul unui autotren, pentru că nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu şoferul.
„În urma investigațiilor efectuate a stabilit faptul că în noaptea de 24/25.01.2014, în jurul orei 23:00, partea vătămată, în vârstă de 46 ani, din comuna Lești, judeţul Galați, a urcat din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, ca şi pasager de ocazie, în autotrenul condus de către Laurenţiu C., de 46 de ani, din municipiul Constanța, care conducea un autotractor cu care să efectueze un transport de material lemnos. În jurul orei 04:00, autovehiculul a ajuns pe raza comunei Baia de Criş, cei doi rămânând în cabina autotractorului până în jurul orei 07:00, perioadă în care au consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto i-a propus femeii să întrețină raporturi sexuale cu el, dar întrucât aceasta a refuzat, a obligat-o să coboare din cabină, posibil împingând-o, partea vătămată căzând şi lovindu-se de carosabil şi suferind leziuni la faţă”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, de la IPJ Hunedoara.
Femeia a fost transportată la spitalul din Brad, pentru a primi îngrijiri medicale. „Victima a reclamat, de asemenea, că în cabina tirului i-ar fi rămas poşeta în care avea suma de 700 de lei, cartea de identitate şi telefonul mobil. Aceasta nu a dorit să depună plângere penală pentru infracțiunea de tentativă de viol, depunând în schimb plângere pentru lovire sau alte violențe şi furt calificat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.