- În weekend, o femeie a fost rănită de un bolovan care s-a prăbușit peste mașina ei, în Defileul Jiului.
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu soția sa, în vârstă de 36 de ani, din comuna Baru, într-un autoturism condus de femeie pe DN 66 (defileul Jiului), din direcția Lainici – Petroșani, la un moment dat, de pe versantul muntos s-a desprins o piatră care a spart parbrizul autoturismului și a rănit-o ușor pe conducătoarea auto.
Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgență Petroșani pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a informat IPJ Hunedoara.




