Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului a fost vizitată în weekend de peste 35.000 de pelerini, potrivit informaţiilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Măsurile de ordine şi siguranţă au fost asigurate de 25 de jandarmi.
„Măsurile adoptate de jandarmi au vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care care au trecut pragul Mănăstirii Prislop. În incinta mănăstirii, jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi au realizat dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul Părintelui Arsenie Boca”, a informat Inspectoratul de Jdandarmi Judeţean Hunedoara.