2.4 C
Deva
joi, decembrie 7, 2023

Fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan, chemat din vacanţă la procesul pentru proxenetism

Ovidiu Pleşcan, fiul consilierei judeţene UNPR Dorina Pleşcan, şi alţi doi inculpaţi într-un dosar de proxenetism şi trafic de minori, au fost chemaţi la Tribunalul Hunedoara, pentru a răspunde acuzaţiilor. Procesul are loc luni, 10 august.

La termenul trecut, din iunie, tribunalul a dispus administrarea probatoriului în cauză şi stabilirea judecării cauzei pentru data de 10 august. „Instanţa a constatat şi legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii: Pleşcan Ovidiu – Daniel, Praţa Silviu Mihăiţă şi Ciociu Mihaela Constantina, măsură pe care o menţine şi a respins cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. De asemenea, încuviinţează inculpatului Pleşcan Ovidiu Daniel ca, în perioada în care acesta va lipsi din localitatea de domiciliu, respectiv 27 iulie 2015 – 09 august 2015, să nu se prezinte la unitatea de poliţie desemnată cu supravegherea sa”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Cei trei au hunedoreni au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de criminalitate organizată legate de traficul de minori şi proxenetism. „Din cercetări a rezultat că, în perioada iulie – decembrie 2014, membrii grupării ar fi recrutat cinci tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, în mai multe locuri de cazare de pe Valea Jiului. O parte din banii obţinuţi din activitatea de prostituţie ar fi fost însuşiţi de membrii grupării”, se arăta în comunicatul emis de Poliţia Română, la momentul reţinerii celor trei. Potrivit DIICOT, printre tinerele „recrutate” pentru prostituţie s-ar fi aflat şi studente de la Universitatea din Petroşani, dar şi minore. Ele ar fi fost folosite într-o reţea de proxenetism ce îşi desfăşura activitatea în Valea Jiului şi îşi oferea serviciile unor oameni de afaceri, patroni de baruri şi hoteluri, politicieni sau cetăţeni străini, clienţi ai unor hoteluri din zonă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/