25.2 C
Deva
sâmbătă, septembrie 7, 2024

Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara

De peste o săptămână, un fotograf din Hunedoara „s-a rătăcit” prin cele mai neumblate locuri ale județului pentru a le arăta oamenilor, prin fotografiile și descrierile sale, potențialul turistic al acestui ținut. Traian Urieș a plecat în aventura sa, denumită „Turistul Rătăcit”, în dimineața de 18 iulie, iar în fiecare zi a parcurs peste 20 de kilometri pe jos.

În prima săptămână, fotograful și bloggerul din Hunedoara a fost însoțit de câinele său ciobănesc german, Cezar. A străbătut peste 100 de kilometri în ținutul sălbatic, de munte, din nordul județului. Anul trecut, tot pe jos, Traian Urieș a străbătut peste 400 de kilometri din zona de sud a județului Hunedoara, trecând prin localitățile Văii Jiului, prin Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor.

În cea de-a doua aventură, Traian și prietenul său de nădejde au mers pe drumuri aproape distruse, prin râuri, pe poteci de munte, s-au rătăcit la propriu în pădurile de la limita județelor Hunedoara și Alba, au dormit numai în cort, în locuri aproape neștiute celor care vizitează județul Hunedoara. Pentru a-și proteja câinele, hunedoreanul a decis însă ca acesta să fie adus acasă și și-a continuat apoi aventura singur sau însoțit de câte un prieten. Despărțirea de câinele său a fost una dintre cele mai grele decizii, a scris hunedoreanul în jurnalul pe care îl ține pe pagina sa de Facebook.

„Cezar este şi un erou pentru mine pentru că m-a urmat pe parcursul proiectului Rătăcit în Hd fără să facă în nici un moment măcar un singur pas înapoi. În ultimele trei zile am călătorit pe jos prin locuri pe care trece greu omul. Cezar a trecut peste tot. A dovedit că loialitatea e uneori mai presus decât antrenamentul. Anul trecut a făcut alături de mine 400 de kilometri. Anul acesta a reuşit doar 100. Desigur, e mai bătrân cu un an. Anul acesta am trecut prin locuri prin care doar câinii super antrenaţi pot trece, Cezar a fost la înălţime şi la propriu şi la figurat dintr-un motiv simplu: Loialitate. Îl iubesc la maxim şi chiar am renunţat eu, de multe ori, la confortul meu tocmai pentru a-l proteja pe el şi pentru a-l ajuta să ducă alături de mine până la sfârşit misiunea Rătăcitului în HD. Totuşi, astăzi, Cezar a dat semne că nu mai poate. Nu mai puteam eu, cu bocanci în picioare, cu mâini cu care să mă sprijin. Am încercat să-l încurajez, l-am ajutat când am putut, l-am aşteptat, l-am îndemnat. Totuşi, rănile de pe labele lui m-au determinat să-l trimit acasă, ceea ce s-a şi întâmplat. Mi-a părut rău, am avut lacrimi ascunse, dar am făcut ceea ce cred că este mai bine pentru el. Îl vreau prietenul meu mulţi ani de aici înainte aşa că anunţ oficial că Cezar, coechipierul şi prietenul meu din Rătăcit în HD, se află în acest moment acasă, pe mâini bune, doarme liniştit, iar mâine îşi va vizită la prima ora veterinarul. Îţi mulţumesc Cezar, prietene, pentru îndârjirea cu care ai parcurs 500 de kilometri, alături de mine, pentru a arată oamenilor că judeţul care te-a înfiat este unul dintre cele mai frumoase din ţară”, a scris Traian Urieș, pe pagina de Facebook.

400 de kilometri pe jos

Fotograful din Hunedoara vrea să parcurgă peste 400 de kilometri pe jos, în cele trei săptămâni ale aventurii sale. A pornit din Geoagiu Băi, iar traseul stabilit va fi Săcărâmb – Trestia – Peștera – Brad – Blăjeni – Pe Dealuri – Bulzeștii de Sus – Baia de Criș – Căzănești – Pogănești – Zam – Tisa – Castelul Bethlen – Bejan – Târnăvița și Deva.

„Unii cunosc România, orașul sau județul în care locuiesc doar din cărți, hărți și Facebook. Haideți să mergem pe jos și să cunoaștem istoria și pe jos. Istoria adevărată e cea pe care o simțim, cea pe care o vedem. Într-un mod simplu. Ca țăranul care parcurgea, odinioară, dintr-un sat în altul, zeci de kilometri, doar pentru a-i spune altui țăran că vine potera să-l ia sau pentru a-și vizita neamurile sau pentru a duce copiii la școală. Din mașină vedem doar frânturi din ceea ce vor alții să ne arate. Pe jos înseamnă mult mai mult. De sus vedem doar în miniatură, din viteză vedem doar ceea ce vor să ne lase să vedem caii putere din mașinile noastre. Muzeele din lumea-ntreagă au fost populate după sute și mii de pași, după ce oamenii au mers sute și mii de kilometri pe jos. Istoria și legendele pot fi descoperite doar dacă pășești, doar dacă analizezi detaliile. Mijloacele de transport moderne sunt făcute să ne sprijine în viața de zi cu zi. Rutina, însă, comoditatea, lenea, ne îngrașă, ne limitează oportunitățile de a admira istoria și locurile ce merită văzute, ne alterează de cele mai multe ori sănătatea, ne aruncă într-o roată a vieții din care uneori nu reușim să mai ieșim. Așa că eu m-am hotărât să mă <<rătăcesc>> cât mai mult pe jos!”, scrie Traian.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/