-3.4 C
Deva
luni, ianuarie 20, 2025

FUTSAL. Autobergamo continuă să rămână lider în Liga I

Sezonul regulat din Liga I de futsal a a ajuns la antepenultima sa etapă, cea de-a XVI-a.

 

 

Derby-ul rundei s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Deva, unde echipa locală Autobergamo a întâlnit pe Dunărea Călărași.

 

Totul s-a lămurit până la pauză

 

A fost al doilea meci dificil pentru echipa gazdă, după victoria dramatică, din Cupa României, cu 6-5, după loviturile de la departajare, obținută la Deva, în fața celor de la Imperial Wet Miercurea Ciuc, devenii ajungând, astfel, în careul de ași al competiției. Meciul cu Călărașiul s-a disputat sub auspicii deosebite, devenii având doi absenți, accidentatul Gomes și suspendatul Biro, iar contracandidatele celor de la Autobergamo, respectiv ciucanii și cei de la United Galați, câștigând meciurile disputate în devans și trecând pe primele două poziții. Cu toate acestea, trupa lui Nelu Stancea a început decisă să resolve cât mai repede partida și, după mai multe ratări la poarta Dunării, Autobergamo avea să deschidă scorul în minutul 8, prin andre, care a finalizat o fază începută de Noe și continuată de Toni. Devenii continuă pressing-ul, mai au câteva oportunități bune de a marca, dar le irosesc, oaspeții au o singură zvâcnire ofensivă, dar, firesc, gazdele punctează din nou, prin Toni, în minutul 14, care a urmărit o minge respinsă de portarul călărășean Garcia după un șut al lui Varela, și a introdus-o în plasa adversă, cu ajutorul barei. Apoi lucrurile s-au lămurit definitiv în minutul 16, când Andre a tras tare de la distanță, goalkeeper-ul advers a respins în față, iar același jucător al Devei, urmărind inteligent faza, a reluat în plasă, făcând 3-0 pentru Autobergamo.

 

Vine deplasarea de la Miercurea Ciuc

 

3-0 a fost scorul la pauză, dar devenii mai puteau marca în primul mitan, însă un au reușit. Au făcut-o, însă, în partea secundă, după o ratare a oaspeților, Ferreira ducând scorul la 4-0 în minutul 25, după o acțiune personală, recuperându-și greșeala de la faza anterioară, când irosise o mare oprtunitate. Gazdele își puteau mări avantajul, dar au ratat prin Andre și căpitanul Obadă, iar apoi au încetinit motoarele, și pe fondul presiunii exercitate de oaspeți, care alergau după golul de onoare. Cei de la Călărași au avut câteva ocazii bune de a înscrie, dar au făcut-o doar o singură dată, în minutul 36, prin Galan, cu o bară-gol de la distanță. 4-1 în favoarea Devei a fost scorul final, deși până la sfârșitul jocului au mai fost două bare ale gazdelor, semnate de Andre și Obadă, și una a oaspeților, aparținând lui Pinto. În urma acestei victorii, echipierii de la Autobergamo rămân pe primul loc, având cu două puncte mai mult decât urmăritoarele lor, Imperial Wet Miercurea Ciuc și United Galați. La ora actuală ân clasament Deva are 39 de puncte, Ciucul și Galațiul câte 37, Călărașiul 30, Informatica Timișoara 27 și FK Odorheiu Secuiesc 24, toate aceste șase echipe fiind calificate în play-off. Etapa viitoare, într-un joc decisiv pentru stabilirea câștigătoarei sezonului regulat, Autobergamo va juca în deplasare, sâmbătă, 9 martie, de la ora 17.30, pe terenul echipei din Miercurea Ciuc, devenii, pentru a termina pe primul loc, având nevoie de un rezultat de egalitate. Câștigătoarea sezonului regulat va avea un traseu mai ușor în play-off, urmând a întâlni, în grupa de calificare pentru finală, ocupantele locurilor patru și șase.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/