15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Gabriel Oprea va fi anchetat în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

Parchetul Capitalei și-a declinat competența în favoarea Parchetului General de a soluționa dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină, care s-a aflat în coloana oficială a lui Gabriel Oprea, informează Agerpres.ro.

În ordonanță se arată că toți polițiștii implicați în însoțirea coloanei oficiale au declarat la Parchet că, atunci când se știa traseul de deplasare din timp, se asigurau intersecțiile cu polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere.

Astfel, în data producerii accidentului din 20 octombrie, pe traseul pe care s-a produs accidentul s-au asigurat 19 intersecții, folosindu-se 27 de polițiști.

„În urma verificării registrelor evidență delegații, s-a constatat că în perioada 2.01.2015 — 21.10.2015, ministrul Afacerilor Interne a avut un număr de 1.607 deplasări coloane oficiale, atât la instituții publice, cât și la destinații private, în timp ce președintele României a avut 580 de deplasări, iar prim-ministrul — 814”, se arată în ordonanța procurorilor.

„Față de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire și folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, competența de soluționare a cauzei aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, se mai arată în ordonanța de declinare.

Polițistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecția Calea Plevnei cu bd. Știrbei Vodă.

Poliția Capitalei a anunțat ulterior că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, informează Agerpres.ro.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/