Pentru al treilea an consecutiv, Capital News Media SRL, societatea editor al cotidianului Ziarul Hunedoreanului, s-a plasat pe primul loc la categoria din care face parte în cadrul Topului Firmelor din județul Hunedoara, realizat de Camera de Comerț și Industrie Hunedoara. Un rezultat notabil, care reflectă preocuparea firmei de a căuta soluții pentru a se menține onorabil pe o piață dificilă, cea a editării publicațiilor cotidiene în formă tipărită. Premiul a fost preluat de redactorul șef al publicației noastre, Volodia Macovei, în cadrul Galei excelenței în afaceri, gală care a avut loc miercuri, 22 noiembrie 2017.
Într-o atmosferă într-adevăr „de top”, miercuri seara, Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara a organizat festivitatea de premiere a celor mai performante firme din judeţ, mai exact Gala Excelenţei în Afaceri: Topul Firmelor din judeţul Hunedoara, ediţia a XXIV-a, 2017. Un eveniment de ținută, la care au participat reprezentanţi ai peste 60 de firme hunedorene, dar și oficiali ai județului Hunedoara și directori de instituții. Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de duetul de muzică clasică şi cafe concert DUO COLOMPAR şi de copiii minunaţi de la CAFFE LATINO.
Mai trebuie remarcat faptul că evenimentul a fost pigmentat de câteva momente speciale, în care au fost prezentate inițiative și proiecte în care este implicată Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara, proiecte care vizează atât mediul de afaceri, cât și relațiile acestora cu societatea hunedoreană. Cea mai importantă inițiativă este, de departe, realizarea Biroului Unic. Scopul acestuia este de a reuni într-un singur loc serviciile descentralizate și de a oferi gratuit consultanță celor care doresc să înființeze o nouă afacere sau să o dezvolte pe cea existentă.
Revenind la deja celebrul top al firmelor hunedorene, să amintim faptul că acesta este, fără nici o îndoială, cea mai importantă competiţie în afaceri, care a câştigat notorietate şi prestigiu la nivel local şi naţional. Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara, instituţie preocupată în permanenţă de sprijinirea şi reprezentarea firmelor din judeţ, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest Top constituie un mijloc eficient de a promova activ firmele locale, care au obţinut în fiecare an rezultate economice foarte bune.
Metodologia care a stat la baza clasificării firmelor este unică pe ţară, bazându-se pe rezultatele financiare ale fiecărei firme pe anul 2016, înregistrate la Ministrul Finanţelor Publice. Datele de identificare ale firmelor provin de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, domeniul de activitate din bilanţurile acestora, iar actualizarea lor s-a făcut în baza declaraţiilor comercianţilor.
Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, indicatorii de eficienţă au luat în considerare cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat.
În acest an metodologia a separat într-un domeniu distinct turismul, specific firmelor care desfăşoară activităţi de turism, ceea ce subliniază înca o dată importanţa acestui domeniu de activitate în economia locală şi naţională.
La întocmirea clasamentului din acest an au participat 10.645 societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative / organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate, conform metodologiei 2.675 de firme, 1.010 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 3 locuri. Cele mai bune 10 firme din judeţ au fost premiate în cadrul TOP 10.
Cifra de afaceri realizată de firmele incluse în TOP este de aproximativ 6,66 miliarde de lei, profitul din exploatare de aproximativ 698 milioane de lei, iar numărul angajaţilor din aceste firme este de 32.751 persoane.