Mircea Biro, un bărbat din Orăştie a cărei familie urmează să fie evacuată dintr-un imobil care va fi demolat, ameninţă că îşi va da foc dacă va fi scos din casa în care locuieşte de zece ani.
Mircea Biro şi soţia sa au patru copiii şi locuiesc într-o casă veche din Orăştie, pentru care, spun ei, plătesc chirie primăriei. Locuinţa urmează să fie demolată cel mai probabil în următoarele săptămâni, pentru ca terenul ei să fie folosit fie pentru piaţa de la sfârşitul săptămânii, fie pentru un bloc cu locuinţe sociale. Bărbatul însă nu vrea nici în ruptul capului să plece din casă, şi declară că îşi va da foc atunci când lamele excavatoarelor vor ajunge dreptul locuinţei sale. „Primăria mi-a oferit să stau într-un container de la marginea Orăştiei, unde au mai fost mutaţi şi alţi oameni cărora le-au fost demolate casele. Nu mi se pare normal să mi se demoleze imobilul şi să mi se dea o cămăruţă de 12 metri pătraţi, în care să locuiesc cu soţia şi cu cei patru copii”, a relatat Mircea.
Primarul Orăştiei, Ovidiu Bălan, a declarat că există un ordin de evecuare a familiei bărbatului, pe motiv că acesta nu şi-a achitat datoriile faţă de municipalitate, iar valoarea lor ajunge la câteva mii de lei. De altfel, imobilul a fost debranşat de la reţeaua de electricitate şi de la cea de apă. În plus, casa în care cei şase locuiesc se află în pericol de prăbuşire. „I s-a oferit ca alternativă mutarea în acele locuinţe provizorii, însă bărbatul nu a acceptat deocamdată”, a precizat primarul Ovidiu Bălan. Acesta spune că zona respectivă a devenit un adevărat focar de infecţie din cauza mizeriei făcute de familiile de romi care au locuit aici.