Poliţiştii hunedoreni au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Oradea, urmărit naţional, pe numele căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de arestare preventivă, acesta fiind bănuit de furt de autoturisme. „Bărbatul a fost depistat într-un apartament dintr-un bloc din municipiului Hunedoara, în zona căruia poliţiştii au identificat şi un autoturism, care figura în urmărire naţională, deoarece a fost sustras din municipiul Oradea. El urmează să fie preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor pentru continuarea cercetărilor”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.




