- Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. Este hram la Mănăstirea Prilslop, unde a fost înmormântat „Sfântul Ardealului”.
Născut în 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în județul Hunedoara, Arsenie Boca a slujit la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Făgăraș, între anii 1939 – 1948, apoi la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, până în 1959.
Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră a autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare. Arsenie Boca a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să muncească la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor ‘50 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea.
Din 1959, regimul comunist i-a interzis să mai poarte haina preoțească, iar mănăstirea Prislop a devenit azil de vârstnici. Călugărul a continuat să fie urmărit de Securitatea statului comunist până în ultimele sale zile de viață.
„Părintele Arsenie a fost căutat ca un ”om cu dar de la Dumnezeu“ de credincioşi şi în vremea când a lucrat, ca pictor de icoane, în cadrul atelierelor de pictură ale Patriarhiei din Bucureşti, pînă în anul 1969, precum şi la biserica parohială din satul Drăgănescu, de lângă Bucureşti, pe care a împodobit-o cu o minunată pictură, şi unde iubitorii de învăţătură şi de osteneală au putut să-l găsească, în anumite zile, până în anul 1988”, arăta preotul Teofil Părăianu (1929 – 2009), apropiat al duhovnicului.
Arsenie Boca a murit la 28 noiembrie 1989, în Sinaia, la vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop din Hunedoara, în 4 decembrie 1989.
Încă din anii ‘90, duhovnicul Arsenie Boca a fost numit de numeroși români „sfântul Ardealului”, chiar dacă trecerea sa în rândul sfinților a fost aprobată de Biserica Ortodoxă Română abia în luna iulie 2024.




