Mai mulți jurnaliști americani au călătorit în Hunedoarei, în anii de comunism, iar în reportajele publicate descriau orașul și împrejurimile sale ca un ținut pitoresc, bogat în vestigii istorice, în care localnicii făceau eforturi pentru a se adapta industrializării masive.
Hunedoara anilor 1950, descrisă în articolele publicate în presa americană, a fost înfăţişată ca un ţinut exotic. Orașul se transforma rapid datorită industrializării, iar localnicii, majoritatea veniţi din mediul rural, făceau eforturi mari pentru a ţine pasul.
„Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuste largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, informa jurnalistul M. S. Handler, într-un reportaj publicat în The New York Times, în 1 februarie 1959, despre Hunedoara anilor 1950. Cerul Hunedoarei putea fi foarte uşor confundat cu cel de deasupra unei uzine vest-germane, relata The New York Times, însă în satele din împrejurimile oraşului metalurgic, traiul localnicilor rămăsese aproape neschimbat. „Acolo sătenii îmbrăcaţi ca înaintaşii lor de la începutul secolului al XIX-lea îşi văd de treburile lor, cutreierând cu căruţele lor sau mergând pe jos, în lipsa cailor”, îşi încheie relatarea jurnalistul american.
Ţinutul lui Dracula, din anii 1960
Transilvania anilor 1960 devenise atractivă pentru străini nu doar datorită locurilor sale pitoreşti, dar şi a poveştilor despre Dracula. Mai multe reportaje publicate în presa americană a vremii aduceau indicii asupra existenţei personajului misterios şi a locurilor unde acesta ar fi trăit. „Aceasta este Transilvania, un teritoriu sălbatic şi singuratic, unde localnicii îşi amintesc poveşti spuse de bunicii lor, despre creaturi cu înfăţişări monstruoase, despre oameni care străpungeau inimile morţilor pentru a-i ţine în criptele lor. Am descoperit că Dracula cel adevărat, chiar nefiind vampir, a trăit şi a păcătuit în aceste locuri, aşa cum se crede. Aici, în Hunedoara, castelul din secolul al cinsprezecelea se ridică din prăpastie şi străpunge cerul gri al iernii. Este aşa cum a scris Stoker: un loc al umbrelor, unde vântul suflă rece printre meterezele, şi printre ale cărui ferestre înalte şi înnegrite nu trec razele soarelui”, scria jurnalista Aline Mosby, într-un reportaj cu titlul „Transilvania – unde a trăit adevăratul Dracula?”, publicat în decembrie 1969, de agenţia UPI, şi preluat de mai multe ziare americane. Cei mai mulţi dintre sătenii din zona Transilvaniei nu ştiau mai nimic despre Dracula, dar localnicii din Hunedoara îşi aminteau poveştile pe care bătrânii lor le şopteau despre un spirit vampir numit Dracula, informa autoarea reportajului.
Călătorie cu maşina spre Hunedoara anilor 1970
Un reportaj de călătorie semnat de Arthur şi Clare Heiser şi publicat în mai multe ziare americane din anul 1973, sub titlul „România ascunde semnele trecutului”, oferea detalii pitoreşti din călătoria celor doi americani pe drumurile Transilvaniei. Autorii au parcurs vechiul drum al romanilor de la Porţile de fier, spre Haţeg, Hunedoara şi Alba Iulia şi s-au minunat de frumuseţea locurilor. „Vechea Dacia, România. În primii ani ai imaginilor de film, Transilvania trecea drept <<undeva în Europa Centrală>>, un romantic pentru filmele istorice. Când am aflat că Transilvania este un loc real, o parte a României, am fost nerăbdători să călătorim acolo. La nord de Dunăre, priveliştile Transilvaniei sugerează munţii Vermontului, dar clima este mai blândă. Un băiat aşezat pe marginea drumului vinde cireşe agăţate pe un băţ. În locurile Caransebeşului, casele înşirate de-a lungul drumului au porţi imense. Oamenii aşezaţi pe bănci ne fac semne, pentru a ne oferi vase de alamă care au forma unor lămpi. Un mânz aleargă printre castani, pe câmpurile din jurul vestigiilor Sarmizegetusei antice. În secolele II şi III aici a fost capitala Daciei Romane. O hartă indică fortificaţiile pe care împăratul Traian şi 150.000 de soldaţi romani le-au cucerit. Piaţa şi forumul sunt ruine acum, iar descoperirile arheologice de aici au fost depozitate într-un muzeu”, scriau jurnaliştii americani în 1973.
Călătorii şi-au continuat drumul cu maşina spre Hunedoara. „Oraşul din secolul al XIV-lea, adăpostit între dealuri, a fost construit în împrejurimile castelului medieval, veche reşedinţă a regilor ungari. Castelul a fost ridicat din stânci, iar zidurile şi acoperişul i-au fost împodobite. În prezent, Hunedoara se dezvoltă rapid, cu uzine producătoare de oţel şi blocuri cu apartamente mari. Serele oferă provizii de legume proaspete pentru a asigura cererile muncitorilor bine plătiţi. Fumul portocaliu al zgurii de la topitorii se adună peste oraş, totuşi acesta îşi păstrează curăţenia”, relatau Arthur şi Clare Heiser. După un popas la Hotelul Rusca, cei doi americani şi-au continuat drumul spre Orăştie, unde s-au minunat de numeroase case cu „ochi” în acoperişuri, apoi spre Alba Iulia, oraşul roman aflat la răscrucea drumurilor din inima Daciei, în centrul Transilvaniei, relatau autorii reportajului.
