Asociaţia Pro Infrastructură a publicat imagini aeriene de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, aflat în şantier încă de la începutul anului 2014. În ciuda previziunilor optimiste, cu privire la finalizarea lucrărilor, anunţate de-a lungul timpului de oficialii Ministerului Transporturilor şi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, proiectul este departe de a fi realizat, chiar şi după aproape cinci ani de la începerea sa.
„Deşi am fi putut circula pe acest sector de 21 km încă de la finalul anului 2017, autostrada ar putea fi inaugurată abia în primăvara lui 2019, într-un scenariu realist-optimist! Fuga de responsabilitate, bâlbele şi incompetenţa autorităţilor din ultimii doi ani, dar şi problemele tehnice întâmpinate de constructor vor genera o întârziere de mai bine de un an şi jumătate”, informează asociaţia care se ocupă de monitorizarea proiectelro mari de infrastructură.
Potrivit unui raport al CNAIR, stadiul fizic al lucrărilor la Lotul III din Autostrada Lugoj – Deva a ajuns la 88 la sută, în octombrie 2018. Problemele întâmpinate în prezent sunt: „Modificare la contract (Ecoduct 57+710); Modificare la contract (Descărcare Holdea); Lipsa exproprierilor şi implicit a Autorizaţiei de Construire pentru lucrările aferente descărcării traficului în zona Holdea; Obţinerea Autorizaţiei de Construire pentru Pasajul km 59+505 peste autostrada din zona descărcării Holdea”, informează raportul CNAIR.
Singura veste bună este că drumarii s-au mobilizat în zona Holdea şi Ilia, la cele două capete ale viitorului tronson de autostradă, unde au loc cele mai complexe lucrări. „În apropierea nodului rutier de la Ilia mobilizarea constructorului este corespunzătoare, terasamentul ridicându-se într-un ritm alert. În celălalt capăt al şantierului, la Holdea, săpăturile au avansat în ultimele săptămâni, estimându-se finalizarea acestora în 2018. Tot aici se aşteaptă încheierea licitaţiei pentru lucrările suplimentare, astfel încât să poată fi executată breteaua de conectare a autostrăzii cu Drumul Naţional 68A”, a informat Asociaţia Pro Infrastructură.