- Incendiul a izbucnit la litiera pădurilor de foioase din zona Roșcani – Muncel, în județul Hunedoara, fiind afectate de flăcări aproximativ 85 de hectare de teren.Peste 20 de pompieri și 15 lucrători silvici s-au mobilizat, miercuri, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins pădurile de la poalele munților Poiana Ruscă.
„Misiunea pompierilor din subunitățile ISU Hunedoara de la Ilia, Brad, Dobra, Deva și Hunedoara este dificilă din cauza suprafeței mari unde trebuie să intervină, a reliefului cu pante abrupte, dar și a distanței mari de la flăcări până la locul unde s-a putut înainta cu autospecialele de stingere, distanță care se parcurge pe jos în aproximativ două ore și jumătate”, a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Cauzele producerii incendiului sunt în curs de stabilire a precizat reprezentantul ISU Hunedoara.




