Incendiu periculos în Lupeni

Un incendiu puternic a cuprins mansarda și magazia unei case din Lupeni și a pus în pericol localnicii din zona învecinată. Misiunea pompierilor sosțiți la fața locului a fost dificilă.

„Intervenția de stingere a fost una deosebit de complicată și periculoasă, deoarece în magazie erau depozitate în jur de 20 de tuburi cu acetilenă și oxigen. Pompierii au reușit evacuarea a nouă tuburi din incintă. Restul au explodat. Din fericire, detonările nu au rănit pompierii care interveneau și nici pe proprietarul imobilului sau membrii familiei acestuia”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Arderea s-a manifestat pe aproximativ 500 metri pătrați și a fost stopată după aproximativ cinci ore de eforturi. Incendiul a distrus magazia și echipamentele de sudură și electrice. „Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit la un aparat electric de încălzit situat în anexă”, a informat ISU Hunedoara.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente