INDECENȚA PLĂTITĂ. Polițist sancționat de IPJ Hunedoara după o răzbunare a fostei iubire

Mai multe imagini în care este înfăţişat, în ipostaze indecente, poliţistul hunedorean Adrian Ancheş, şeful Postului de Poliţie Crişcior, au fost publicate pe Facebook, pe un cont creat sub numele „Poliţistul Pilot”. Fotografiile au fost realizate, pe timp de vară, de fosta iubită a poliţistului şi îl arată pe acesta dezbrăcat complet, la iarbă verde, făcând gesturi indecente.

Contul de pe Facebook a fost şters în cursul zilei de sâmbătă, însă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara susţin că bărbatul a fost sancţionat disciplinar pentru comportamentul său. „El a fost cercetat pentru prima dată în urmă cu şase luni şi sancţionat printr-o măsură admninistrativ preventivă, după ce ni s-a adus la cunoştinţă existenţa acestor fotografii,  iar după apariţia lor în mediul virtual, este din nou cercetat disciplinar”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Reprezentantul IPJ Hunedoara a precizat că poliţistul este din nou cercetat după ce conducerea instituţiei s-a autosesizat şi în urma unor înregistrări video cu polţistul. Şeful de post nu a putut fi contactat pentru a oferi explicaţii pentru fotografii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente