3.2 C
Deva
vineri, noiembrie 8, 2024

Inedit: Pârtie de snow tubing în Straja

Investitorii în turism din Straja sunt cu pregătirile pe ultima sută de metri, aşa încât turiştii care vor urca la munte să aibă toate condiţiile pentru un sejur relaxant. În plus, în aceste zile în Straja se amenajează,  în premireă, o pârtie de snow tubing.

snow-tubing1Partia de snow tubing are o lungime de 200 de metri şi este situată în apropiere de pârtia de schi Platoul Soarelui. Pârtia are o instalaţie specială,  care trage un colac – în care se aşează turistul  – de la baza pârtiei pana în partea superioară, unde colacul este desprins şi coboară cu viteză la vale pe traseul de tubing. Pârtia de snow tubing a fost prevăzută şi cu denivelăr, aşa încât tot traseul să fie mai palpitant.
Noua pârtie este prevăzută să deservească până la 500 de turişti pe oră, iar deocamdată preţul pentru o singură urcare este de 3 lei. Administratorii pârtiei se gândesc însă să implementeze şi  un sistem pe cartelă, pentru mai multe urcări, aşa cum se întâmplă la instalaţiile de teleski. Iar în cazul în care un turist va dori sa urce de mai multe, preţul scade.
Investiţia pentrzua menajarea acestei pârtii este de 40.000 de euro, iar traseul de snow tubing va putea fi folosita de turişti în acest sezon.

Snow tubing-ul este forate popular în alte ţări şi de puţin timp a ajuns şi în România.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/