21.5 C
Deva
miercuri, aprilie 30, 2025

INFRASTRUCTURĂ. Şantierele întârziate ale autostrăzii Lugoj – Deva

Lucrările pe cele trei trosnoane în şantier ale autostrăzii Lugoj – Deva au avansat cu greutate. Cu un an înainte de termenul final al proiectului, pe niciunul dintre cele trei loturi constructorii nu au ajuns la 30 la sută în stadiul de execuţie.

tnCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat că stadiul de finalizare al construcţiei autostrăzii Lugoj – Deva (loturile 2, 3 şi 4) este sub 30 la sută.

Astfel, pe tronsonul al doilea al viitoarei autostrăzi, între Dumbrava şi Holdea, doar 9 la sută din lucrările necesare sunt executate. Tronsonul are o lungime de 28,75 kilometri şi este construit de asocierea dintre JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) şi Secol SpA. Valoarea contractului este de 562.73 milioane lei.

Pe lotul al treilea, între Holdea şi Ilia, execuţia proiectului este de circa 15 la sută. Cei 21 de kilometri de autostradă sunt executaţi de JV Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis. Valoarea contractului atribuit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romînia este de 579.92 milioane lei. Lucrările au avansat pe tronsonul patru al viitoarei autostrăzi, la 28 la sută. UMB – TEHNOSTRADE SRL se ocupă de execuţia autostrăzii de 22 de kilometri, între Şoimuş şi Ilia, o investiţie de 419.4 milioane lei.

Potrivit contractului dintre CNADNR şi constructori autostrada Deva – Lugoj, loturile II (judeţul Timiş), III şi IV (judeţul Hunedoara şi judeţul Timiş) au ca termen de finalizare luna mai a anului 2016. Primul tronson al autostrăzii în lungime totală de 100 de kilometri, în judeţul Timiş, a fost dat în folosinţă parţial în decembrie 2013.

Studiul de fezabilitate al viitoarei autostrăzi a fost aprobat în 2008, însă lucrările la trei dintre cele patru loturi au demarat abia în primăvara anului trecut pe loturile III şi IV şi în toamna lui 2014 pe lotul al doilea. Proiectul a avut parte de întârzieri şi de „incidente”. De exemplu, pe lotul IV, constructorii au fost nevoiţi să strămute un cimitir ilegal, în Brănişca, iar CNADNR a făcut cheltuieli suplimentare pentru a stabili în ce măsură habitatul liliecilor dintr-o peşteră aflată la ieşirea din Şoimuş. De asemenea, pe loturile II, III şi IV, vor trebui construite ecoducte (pasaje de trecere) pentru urşi. Lucrările suplimentare ce vor fi contractate pentru realizarea ecoductelor vor fi finanţate din fonduri europene, dar din noul exerciţiu financiar 2014 – 2020 prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/