Iulian Ceia a fost pus în libertate

Iulian Ceia, considerat în trecut unul dintre liderii traficanţilor de comori dacice sustrase din Munţii Orăştiei, a fost eliberat condiţionat, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov. Aflat din luna august a anului trecut în închisoare, pentru ispăşirea unei pedepse de doi ani, în dosarul „aurului dacic”, Ceia a depus, iniţial, o cerere de liberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4 din Capitală. Instanţa a respins, însă, propunerea, dar deveanul a contestat decizia, iar dosarul său a ajuns la tribunal.

„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ceia Iulian. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Ceia Iulian de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 423/2014 , mandat emis în baza sentinţei penale nr. 339/2009 pronunţată de către Tribunalul Hunedoara, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare, inclusiv asupra faptului că dacă până la data la care pedeapsa va fi considerată ca executată în integralitate va mai comite vreo infracţiune, va putea fi în situaţia de a suporta consecinţele prevăzute la art. 43 alin.1-3 Cod penal. Definitivă”, a informat Tribunalul Ilfov.

În 4 august 2017, Iulian Ceia a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie din Capitală şi încarcerat la Penitenciarul Rahova, întrucât pe numele lui exista un mandat de executare a pedepsei de doi ani de închisoare, primită în decembrie 2014 în dosarul „aurului dacic”. Iulian Ceia a primit doi ani de închisoare, cu executare, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, deşi iniţial, în dosarul judecat pe fond la Tribunalul Hunedoara, fusese condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracţiuni grave legate de traficul de obiecte de patrimoniu. La pronunţarea sentinţei şi în următorii doi ani şi jumătate deveanul a fost de negăsit.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente