Percheziţii de amploare la locuinţele şi sediul firmelor lui Alin Simota, marţi dimineaţa, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de procurorii DIICOT. După ce a fost audiat la sediul DIICOT Alba, Simota a fost, din nou, reţinut.
Mascaţii şi procurorii DIICOT au descins la locuinţa socrilor lui Alin Simota, din Petrila, unde acesta se află în arest la domiciliu de circa două luni, la Clubul Jiul Petroşani, dar şi la sediul firmelor controlate de acesta, din cartierul Colonie. De aici au fost ridicaţi mai mulţi saci cu documente, percheziţiile având loc în prezenţa lui Alin Simota, dar şi a soţiei acestuia, Mirela.
Alin Simota a declarat că nu ştie de ce se află acolo procurorii DIICOT, că nu i s-a spus nimic, dar că i s-au cerut documentele contabile. Aceleaşi acte contabile ridicate de anchetatori de la sediul firmelor sale din Colonie. Pe de altă parte, vecinii spun că o parte dintre acte ar fi dispărut cu o seară în urmă. „Le-au dat foc chiar aici (n.r. în faţa casei care găzduieşte firmele). Era un fum de m-am şi speriat”, a declarat un vecin, care ne-a aratat şi resturi carbonizate ale unor posibile facturi.
Surse judiciare spun că în acest dosar se fac cercetări pentru posibile infracţiuni de evaziune fiscală, valoarea prejudiciului fiind calculată la peste un milion de euro, precum şi delapiare. Banii ar fi fost folosiţi pentru campania eletorală din anul 2008, când Alin Simota a candidat pentru postul de primar al Petroşaniulu, dar şi pentru Senat.
În plus, se pare că anchetatorii ar mai fi descoperit nereguli şi în ceea ce priveşte lucările contractate cu o unitate medicală din judeţul Hunedoara, şi pentru care ar exista state de plată falsificate. Simota a fost dus la audieri la sediul DIICOT Alba.
A avut un adevărat imperiu financiar
Până nu de mult, Alin Simota controla un adevărat imperiu financiar, pe care mulţi se întreabă cum de a reuşit să-l scape printre degete.
Şi-a început afacerile cu „micul comerţ de frontieră”, cum chiar el spunea, pentru ca în timp afacerile lui să se dezvolte. S-a asociat cu oameni influenţi împreună cu care a dezvoltat afaceri profitabile, şi aşa a reuşit să ajungă în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri din ţară. Alin Simota este singurul afacerist din judeţul Hunedoara care a prins mai multe ediţii din Top 300 Capital în ceea ce priveşte averea sa, pe care şi-a câştigat-o în bună parte în urma contractelor profitabile derulate cu companiile din sectorul energetic. De numele lui se leagă nu mai puţin de 15 societăţi comerciale, dintre care unele sunt active, altele în insolvenţă, în încetare temporară de activitate sau în faliment. Astfel, Alin Simota deţinea, în întregime, parţial sau, ulterior, prin interpuşi – angajaţi de ai lui în principal – Simar Comimpex SRL, , Construct 200 SRL, Cosareli Company SRL, Probal SRL, Europa Phone SRL, Jiul SA, Elco Invest Company SRL, Euro Util SRL, Elco Semn Sistem SRL, Conspet SRL şi Euro Util 2006 SRL, Metalsid SRL Găvojdia, Utilenergetica SA Voluntari, Jieţ Ciment SRL, Promo Construct SRL.De asemena, a patronat clubul de fotbal „Jiul” Petroşani.
A fost arestat până la sfârşitul lunii mai, când Tribunalul Hunedoara a hotărât înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, decizia fiind menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia. De asemena, este judecat şi într-un dosar de evaziune fiscală, cauza fiind pe rolul Judecătoriei Petroşani.