Legăturile de sânge descoperite de avocaţi ar putea tergiversa judecarea “Dosarului Uricani”. Apărătorul a doi dintre inculpaţi a cerut instanţei retrimiterea cauzei spre cercetare, pentru că ar exista suspiciuni în ceea ce priveşte imparţialitatea procurorului de caz. El susţine că este posibil ca adevăraţii vinovaţi de tragedia din 5 februarie 2011 să nu fi fost trimişi în judecată pe motiv de …rudenie.
O întreagă încrengătură genealogică a fost descoperită de avocatul Daniel Ionaşcu, asistentul celebrei Paula Iacob, în “Dosarul Uricani”. El a formulat o nouă cerere în această cauză, în care patru foşti şefi ai exploatării miniere respective au fost trimişi în judecată pentru moartea a cinci electricieni, într-o cumplită explozie produsă în 5 februarie 2011.
Daniel Ioanşcu spune că procurorul de caz ar fi trebuit să se abţină, din cauza unor încrengături de rudenie. “Facem o cerere care trebuie să conducă instanța de judecată la modul cel mai corect la întoarcerea dosarului la organele de urmărire penală, pentru că șeful sectorului de securitate, respectiv al sectorului de aeraj, este atras în această instanță pentru vinovăție sub forma culpei, în contextul în care directorul și șeful departamentului Electromecanică, nu. Întrebarea pe care ne-am pus-o este de ce şi eu nu vreau să anticipez absolut nimic. Dar vreau să facem o muncă corectă pentru clienţii noştri, în aşa fel încât să nu fie lezaţi printr-o nedreptate. Procurorul de caz, care a instrumentat acest dosar și l-a trimis în judecată prin rechizitoriu, este cumnatul unui șef din cadrul minei respective și fratele juristului minei. Și atunci, nu era oare un interes în cauză? Nu trebuia să se abțină? Mai mult, juristul minei respective, fratele procurorului instrumentor a fost numit jurist în timpul domnului Toacsen, adică exact șeful departamentului electromecanică, care nu este inculpat, care a schimbat permisul de lucru și care, mai mult decât orice, nu răspunde pentru sectorul dumnealui. Lucrarea a fost pe electromecanică”, susţine Ionaşcu. Dar, după ce a aruncat acuzaţiile, apărătorul s-a ferit să facă public numele procurorului incriminat şi a vrut chiar să scoată presa din sala de judecată în timp ce a expus argumentele în faţa judecătorului de caz. Cererea i-a fost, însă, respinsă, la fel cum magistratul a decis să audieze martorii propuşi pentru termenul de marţi, deşi Daniel Ionaşcu a solicitat amânarea audierilor până la luarea unei decizii în privinţa cererii de întoarcere a dosarului la organele de cercetare, ceea ce ar fi dus la o nouă tergiversare a judecării cauzei. Instanţa de la Petroşani urmează să se pronunţe cu privire la cererea formulată, după ce apărătorul o va formula şi în scris.
În dosarul accidentului de muncă de la Mina Uricani din 5 februarie 2011 – soldat cu moartea a cinci electricieni – au fost trimişi în judecată patru foşti şefi ai Exploatării Miniere. Este vorba despre Dragoş Aurelian Ciucă, Claudiu Lucian Butari, Nicuşor Florin Moga şi Florinel Moldovan, acuzaţi de procurori de ucidere din culpă. Dosarul a ajuns pe rolul instanţei de la Petroşani în data de 20 martie 2012 şi până acum au fost audiaţi mai mulţi martori ce ar putea face lumină în acest dosar.