Angajații de la Termocentrala Paroșeni au protestat, marți, nemulțumiți de nou Contract Colectiv de Muncă. Cel mai mult i-a nemulțumit lipsa primei de Ziua Energeticianului.
Sindicaliștii afiliați al Federația Energetica acuză sindicatul Muntele de faptul că nu au fost chemaţi la negocieri și că au aflat de noile prevederi doar când noul CCM a fost aprobat. “A avut loc un protest sponat, schimbul trei a ieşit de la serviciu la ora 6.30 și nu a mai plecat acasă. S-au solidarizat cei care au fost liberi, cei care sunt schimbul doi astăzi, cei care sunt în concediu pentru unele revendicări, nemulţumiri, generate de noul contract colectiv de muncă, negociat fără ca noi să luăm parte. Sindicatul Muntele a negociat în lipsa noastră şi nu ne-a invitat şi pe noi la negocieri, deși s-au negociat şi drepturile noastre. Împreună cu conducerea au invocat o clauză de confidenţialitate să nu ne spună nimic din ce s-a negociat în contractul colectiv de muncă, fapt ce ne-a nemulţumit total”, a declarat Mihai Lorincz, preşedintele Sindicatului Liber. Acesta spune că au aflat că drepturile le-au fost diminuate din diversde surse, dar pe ei nu i-a înștiințat nimeni în mod oficial. Pe de altă parte, Petre NIca, liderul Sindicatului Muntele, reprezentativ la nivelul CEH, dă vina pe bugetulș de venituri și cheltuieli, care este insuficient. “Negocierea contractului colectiv de muncă s-a desfăşurat sub auspiciile unei confidenţialităţi pe care am convenit-o pentru că, având la bază un buget de venituri şi cheltuieli care nu putem să spunem că a fost foarte generos cu salariaţii pe care îi reprezentăm, a trebuit să purtăm o negociere care de foarte multe ori a fost supusă unei renegocieri pentru că încadrarea pe anumite drepturi ne-a obligat să revenim asupra unor decizii pe care le-am luat înainte. Au fost momente când am negociat un drept asupra căruia am revenit pentru că nu puteam să mai acordăm un alt drept. Dacă am fi făcut o transmitere periodică a ceea ce am negociat însemna să bulversăm şi mai tare salariaţii. Noi le-am promis acestora că imediat ce contractul colectiv de muncă are o formă finală vom ieşi în faţa lor şi vom prezenta ceea ce s-a negociat. Din păcate lucrul acesta nu a fost explicat suficient de bine ca oamenii să înţeleagă”.
La fel ca minerii şi energeticienii sunt nemulţumiţi de sistarea primelor de vacanță, de faptul că anul acesta nu s-a mai acordat prima de Ziua Energeticianului, dar și de faptul că, prin noul CCM au pierdut o parte din gratuităţile la energia electric. “O altă problem este ajutorul pentru energia electrică şi pentru gigacalorie, nu mai beneficiază ambii soţi care lucrează în aceeaşi întreprindere. Noi considerăm a fi discriminare pentru că amândoi au aceleaşi drepturi. În Constituţie scrie de egalitatea în drepturi, fiecare munceşte şi trebuie să beneficieze de acelaşi drept, chiar dacă sunt soţ şi soţie”, a mai subliniat Mihai Lorincz.
Petre Nica spune însă că și această măsură are la bază tot bugetul de venituri şi cheltuieli insufficient.