1.6 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

„Lopătarii” le râd în nas paznicilor plătiţi de CEH cu aproape 8 milioane de lei

*Viciile de organizare deschid porţile hoţilor

Hoţii de cărbune dau atacul la trenurile cu huilă ziua în amiaza mare, profitând de viciile de organizare. Oficialii Complexului Energetic Hunedoara  plătesc o firmă de pază, care să stea cu ochii şi pe garniturile cu cărbune, dar sâmbăta trenurile sunt la cheremul „lopătarilor”.

carbune.hotiTrenurile încărcate cu huilă care vin de la Mina Lonea sunt atacate, din mers, de hoţii de huilă, care îşi încarcă sacii nederanjaţi de nimeni. Linia de cale ferată şerpuieşte prin zone nelocuite până ajunge în zona fostei Preparaţii Petrila, aşa că doritorii de huilă se pot servi în voie din vagoane, în care se urcă din mers încă de când trenurile ies pe poarta unităţii extractive. Sacii cu huilă sunt aruncaţi apoi din tren şi recuperaţi ulterior de pe traseu. Culmea, în tot acest timp, Complexul Energetic Hunedoara plăteşte o firmă specializată pentru paza obiectivelor miniere, iar în atribuţiile acesteia intră şi însoţirea garniturilor încărcate cu huilă. „Lopătarii”, aşa cum au fost numiţi hoţii de huilă”, au găsit însă o portiţă, care să le asigure prada fără să aibă de suferit sau să se joace de-a hoţii şi vardiştii cu paznicii. Dau atacul în week-end, atunci când trenurile rămân la cheremul lor şi par să ştie mai bine programul chiar şi decât minerii din subteran. „La Mina Lonea avem post de pază, care însoţeşte şi vagoanele cu huilă”, spune Nicolae Drăgoi, directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara, de care aparţine Exploatarea Minieră Lonea.

„Portiţa” de care profită hoţii

De asemenea, Dacian Zamfir, directorul minei Lonea confirmă existenţa postului de pază pe vagoane şi spune că însuşi şeful de obiectiv însoţeşte trasa cu cărbune până ajunge să fie predată transportatorului GFR, care o duce spre beneficiari. Există însă o hibă, de care profită din plin hoţii de huilă. „Contractul de pază este încheiat pe zilele lucrătoare. De regulă, în week-end nu se lucrează, decât pe comandă, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă. O să încercăm să găsim o soluţie să asigurăm paza şi în aceste zile, dar asta presupune costuri suplimentare”, a declarat Dacian Zamfir.

La începutul acestui an, CEH a încheiat, în urma unei licitaţii, un contract de pază cu societatea Compact Security Deva, pentru suma de peste 7,8 milioane de lei. Contractul prevede „prestarea serviciilor de pază a obiectivelor beneficiarului, a bunurilor ce fac obiectul activităţii acestora, a tuturor valorilor, mijloacelor şi instalaţiilor, precum şi asigurarea accesului în şi din incinta obiectivelor”.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/