Curtea de Apel Alba Iulia a luat act de retragerea contestaţiei condamnatului Lucian Hoară, la decizia Tribunalului Hunedoara de a fi trimis într-un centru de detenţie. În urmă cu o săptămână, magistraţii hunedoreni au admis sesizarea comisiei din penitenciar, privind transferarea tânărului din penitenciar într-un centru de detenţie cu rol educativ.
Lucian Hoară a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru uciderea, în luna iulie a anului 2008, a unei tinere de 15 ani. Hoară avea atunci 16 ani şi şi-a omorât prietena, tăindu-i gâtul cu un cuţit de bucătărie. A petrecut cinci ani şi jumătate în închisoare iar restul pedepsei îl va petrece, astfel, într-un centru de detenţie, unde condiţiile sunt mult mai bune.