16.8 C
Deva
joi, octombrie 3, 2024

Lucrările la calea ferată nu închid Valea Jiului. Trenurile de călători circulă fără restricţii pe Defileul Jiului

Veşti bune pentru cei care au treabă în sudul ţării şi se temeau că şi traficul feroviar pe Defileul Jiului va fi complet blocat. În ciuda alertelor apărute, oficialii Staţiei CFR Petroşani dau asigurări că lucrările pe linia de cale ferată nu vor afecta în niciun fel circulaţia trenurilor de călători.

CFR-PetrosaniDupă ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a instituit restricţii pe Defileul Jiului, pe ruta Livezeni – Bumbeşti Jiu, timp de 6 zile pe săptămână, şi Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că în luna aprilie, pe anumite secții de circulație de pe raza Regionalelor CF Craiova și Timișoara, se vor executa lucrări de reparații curente la infrastructură feroviară, graficul de circulație al trenurilor urmând a fi modificat temporar pe plan local. Pentru Valea Jiului, anunţul CFR SA a fost total bulversant, în sensul că oficialii companiei au precizat că, până la finele lunii aprilie, “se vor executa lucrări de înlocuire a traverselor între stațiile Târgu Jiu — Livezeni (Regionala CF Craiova), intervenție care presupune închiderea liniei curente, cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și a sărbătorilor legale. În acest interval, trenurile 1827 și 1828 vor circula pe relația Caracal — Craiova — Târgu Jiu și retur”. Reprezentanţii Staţiei CFR Petroşani îi liniştesc, însă, pe cei care au ca singură alternativă transportul pe calea ferată şi spun că traficul de călători nu va fi afectat în niciun fel de aceste lucrări. “Aceste lucrări nu afectează trenurile de călători. Singurele trenuri care ar fi fost afectate sunt 1827 – 1828 Caracal – Petroşani, dar pe relaţia aceasta circulă doar în week-end”, a declarat Ioan Aonofriesei, responsabil cu traficul de călători în stația CFR Petroșani. Responsabilul CFR spune, însă, că perechea de trenuri menţionate nu sunt singurele care tranzitează Gara Petroşani, cu care călătorii pot ajunge în judeţele din sudul ţării. “În total sunt 7 perechi de trenuri de călători care tranzitează Staţia CFR Petroşani. Primul pleacă la 4 dimineaţa, iar ultimul la 23.25”, a mai spus Ioan Aonofriesei.

De precizat că, de la intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie pe DN 66, pe Defileul Jiului, încasările CRFR au crescut cu peste 20% pentru rutele care merg de la Petroşani spre Bucureşti.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/