Lucrările la Casa de cultură din Hunedoara au ajuns la final. Cât a costat renovarea

La peste doi ani de la începerea lucrărilor de restaurare a Casei de cultură din Hunedoara, clădirea de epocă din centrul municipiului va putea fi redeschisă publicului.

„Lucrările sunt finalizate, iar în cursul lunii noiembrie va avea loc recepția investiției”, susține Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Din 2015, clădirea din Hunedoara a rămas închisă, iar din vara anului 2020 a intrat în reabilitare. Proiectul de restaurare finanțat în cea mai mare parte de Consiliul Județean Hunedoara, a fost estimat la peste 16 milioane de lei.

Din aceste fonduri, circa 2,2 milioane de lei au fost suportate din bugetul local al municipiului Hunedoara, fiind alocate pentru lucrările necesare ca investiția sa poată primi autorizarea de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara (construcția unui rezervor de apă și a unei stații de pompe, uși rezistente la foc, instalații anti-incendii).

 

Lucrările principale au vizat refuncţionalizarea şi compartimentarea spațiilor, finisaje interioare și exterioare, restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală, refacerea pardoselii şi a scărilor, recondiţionarea şi restaurarea tâmplăriei, modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat.

Casa de Cultură, numită inițial teatru – cinematograf, din centrul civic Hunedoarei a fost construită la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre poarta Combinatului Siderurgic Hunedoara şi cartierul O.M. (Oraşul Muncitoresc). Decenii la rând, teatrul a reprezentat principalul loc al evenimentelor culturale desfășurate în Hunedoara. După 1990, Casa de Cultură a intrat în declin, iar pentru câțiva ani a fost folosită ca discotecă, în timp ce printre puținele evenimente desfășurate aici se numărau balurile bobocilor organizate de licee. În anii 2000, Casa de cutură a fost renovată, însă lucrările nu au finalizate, contractul fiind sistat de Consiliul Județean Hunedoara, care a acuzat constructorii de slaba calitate a lucrărilor. De șapte ani, clădirea a rămas închisă publicului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente