Primăria Hunedoara a achiziţionat 2.000 de insigne metalice 3D personalizate, a 14,24 lei fiecare, 200 de cutiuţe de pluş, a 8 lei fiecare, şi 300 de cutii de plastic transparent, a 3 lei fiecare.
Valoarea achiziţiei directe, potrivit contractului publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, se ridică la 30.980 lei, fără TVA.
Insignele vor avea sigla municipiului pe ele şi vor fi dăruite consilierilor locali şi oaspeţilor care ajung în municipiul Hunedoara, susţin reprezentanţii primăriei.
De asemenea, primăria a mai achiziţionat realizarea a 1.000 de albume foto, cu 33.000 de lei şi a 300 de cataloage de promovare, cu 3.516 lei, potrivit anunţurilor publicate pe SEAP.




